Reactiile protestatarilor

"Cine nu sare, nu vrea schimbare! Ale, ale, o dorinta sincera, Romania libera! Cei de aici ne putem numi o multime care trebuie sa nasca ceva. Clasa politica se va speria de noi, pentru ca realizeaza cat de puternici suntem!" 

Unul langa altul, mai intai cateva sute, apoi mii si mii de oameni au format o multime uriasa, in Piata Universitatii din Capitala.

O multime care a ales sa nu mai taca si care cere schimbarea intregii clase politice.  

"Plecati, plecati si nu mai candidati!", "Daniel, daniel, du-te dupa Viorel!"  

"Acum ar putea fi un moment de renastere nationala. In tot timp asta, am vazut cum niciunul din clasa politica nu s-a uitat catre mine, catre tine, catre noi. Imi doresc un alt partid politic, unul curat!"

"As vrea ca oamenii sa fie mai politicosi. Chiar imi pare rau de ce s-a intamplat vineri seara. Si chiar mi-as dori sa se schimbe Romania, sa fie mai civilizata".

Dupa aproape o ora, multi au pornit spre Palatul Parlamentului. Din nou, si-au exprimat punctul de vedere, la unison, iar glasul lor a devenit din ce in ce mai puternic: "Demisia!"

"Am 20 de ani, sunt foarte tanara. Noi nu am fost invatati ce e aia cultura civica in scoli. Tocmai de asta nu stiu sa va spun exact. Vreau sa vina niste oameni corecti, care sa vada interesul poporului si nu al lor!"  

"DNA sa vina sa va ia!"   

"Mi se pare extraordinar si groaznic pentru ca s-au strans atatia. Groaznic pentru ca au fost incidente care au dus aici si minunat pentru ca toata lumea are un gand comun, sa schimbe ceva in tara asta"  

"Suntem tineri si vrem sa se schimbe ceva. Ajung demisiile de azi? Nu, vrem sa fie totul altceva. Sper ca protestul sa rezolve".

Protestatarii s-au intors apoi in Piata Universitatii.

"Toate partidele, aceeasi mizerie!"

"Sa se schimbe tot ce se intampla. Exact ce se striga si in strada. Toata mizeria politica, pentru ca toti sunt o apa si un pamant".   

"Noi suntem oarecum batrani. Am imbatranit frumos! Am fost generatie de sacrificiu. Datorita voua se intampla aceasta renastere"

"Jos Parlamentul, jos Parlamentul!!"

Protestul s-a incheiat in miez de noapte, dupa sase ore, intr-o liniste apasatoare! Oamenii si-au plecat capul, s-au asezat in genunchi pe asflat si s-au rugat pentru victimele din infernul de la Colectiv.  

La Constanta, Sibiu, Timisoara, Bacau, Galati, Cluj, Brasov, scenariul a semanat cu cel din Bucuresti - au fost mii de oameni, hotarati sa se faca auziti. Nici la Ploiesti, Baia Mare, Targu Jiu sau Targu Mures, oamenii nu au ramas indiferenti.

Ecoul manifestatiilor din Romania este puternic si dincolo de granite!  

Si la Paris si Londra, sute de romani au iesit miercuri seara in strada, in semn de solidaritate cu cei care au protestat in tara.  

Au cantat imnul Romaniei, iar mesajul lor catre cei de acasa a fost clar: "Noi am plecat, dar nu va lasam singuri!"  Si ei cer schimbare si "un Guvern bazat pe oameni specializati, nu pe oameni politici!".