Primarii recunosc că numărul celor interesaţi de posturile de funcţionari publici, s-a mărit şi de zeci de ori. La primăria comunei Floreşti din Cluj sunt patru posturi libere, de care s-au arătat interesaţi zeci de doritori - mulţi dintre ei tineri. Sunt 62 de dosare depuse pentru 4 posturi. Salariile pornesc de la 3.000 de lei.

Laura Dincă, specialist Resurse Umane: „O să vă zic baza, salariul de bază brut, lunar, pentru inspector principal, la gradaţia 1, adică o vechime de 3-5 ani, este o condiţie să avem minim 5 ani - 5.065, inspectorul debutant, gradaţie 0 se consideră că nu au vechime şi nu au muncit 3.173, iar referentul 4.024.”

Alina a fost unul dintre cei 18 candidaţi la postul de inspector tehnic debutant la primăria Piteşti. Cu studii superioare în administraţie publică, ea a câştigat concursul. A venit aici pentru că firma privată pentru care a lucrat înainte, la resurse umane, o plătea doar cu 1.300 de lei pe lună. Acum, la stat, ia 2.200 de lei în mână.

Primăria Piteşti mai are un post liber şi la arhivă. Se cer studii medii, pentru un salariu net de 1.900 de lei. 5 oameni şi-au depus deja dosarul. Primarul recunoaşte că de când au crescut lefurile, tot mai mulţi romani vor să devină bugetari.

″-Este o surpriză şi pentru noi ceea se întâmplă. Pe un post de la direcţia tehnică, de inspector în cadrul direcţiei tehnice s-au înscris la concurs 22 de persoane. Acum un an-doi am avut situaţii în care un post anume sau mai multe posturi au fost scoase la concurs şi n-a venit nimeni.”

În Bistriţa, de pildă, 28 de persoane vor acelaşi post de jurist, la starea civilă, plătit cu 3.500 de lei brut. Acelaşi post a fost scos la concurs şi în urmă cu o lună de zile, iar atunci concurenţa a fost chiar mai mare, 48 de persoane.

Diferenţa de salariu, dar şi programul mai lejer îi încântă pe romani, spun specialiştii. În luna septembrie, de pildă, bugetarii au câştigat cu peste 2 mii de lei mai mult decât angajaţii din privat.

Lucian Fanea, economist: “Guvernul promovează o creştere puternică a salariilor în mediul de stat şi diferenţa dintre salariile de la privat este mult mai mică decât salariile din mediul de la stat, sigur că foarte mulţi oameni îşi doresc să câştige mai bine şi încearcă să obţină un post cât mai bun. Asta şi în condiţiile în care la stat condiţiile de angajare şi a munci sunt mult mai lejere.”

Datele Comisiei Nationale de Prognoză arata ca distanţa dintre salariile de la stat si privat va continua sa creasca. Anul viitor diferenta va fi de 36%.