Autoritatile australiene au inceput demersul legal impotriva Apple in martie, dupa introducerea pe piata a noului model de tableta ipad.

Comisia pentru concurenta a acuzat grupul american ca a indus clientii in eroare prin descrierea tabletei ca fiind compatibila cu o retea 4G locala, chiar daca aceasta nu era.

Dupa ce au fost inregistrate plangeri in Marea Britanie si Australia, Apple a schimbat modul in care promoveaza iPad si a scos de pe site afirmatiile vizate.

Reclamele in cauza au fost difuzate in Australia in perioada 8-12 martie, chiar si dupa ce Apple a primit instiintari ca ar putea fi in contradictie cu legi referitoare la publicitatea inselatoare.

In Olanda, un tribunal a decis, joi, ca Apple a incalcat patente ale grupului sudcoreean Samsung in privinta modului cum se conecteaza la internet unele modele iphone si IPad. Daunele pe care Apple trebuie sa le plateasca Samsung ar trebui sa fie bazate pe vanzarile de pe piata locala incepand din august 2010. Curtea a respins alte trei procese in care Samsung acuza Apple ca i-a incalcat patente.

Verdictul este ultimul episod dintr-un razboi de lunga durata intre cele doua grupuri, purtat in tribunale din peste zece tari. Cel mai important dintre acestea este un proces cu jurati programat pentru iulie la San Francisco.