Muncitorii au eliminat astazi firele agatate de stalpi pe Soseaua Mihai Bravu din Capitala. Tonele de fire se inlatura greu, insa odata desfiintate, se vede in sfarsit cerul. Teoretic, pana la sfarsitul anului, toti bucurestenii ar trebui sa se bucure de priveliste in realitate.

Practic, insa, in zone centrale, cum este si Piata Romana, muncitorii nu s-au apucat inca de taiat, chiar daca matele de cauciuc atarna in fiecare zi in fata a mii de oameni, multi dintre ei straini.

Pana acum au fost desfiintate cablurile in sapte zone ale orasului, pe unde vor trece 85 de kilometri de fibra optica. Transferul de date se va face astfel pe sub pamant, ca in orice tara onorabila.

In zonele curatate de tonele de cabluri, treaba s-a facut insa doar pe jumatate. In Piata Universitatii, de exemplu, bulevardul principal arata intr-adevar, in sfarsit, civilizat, insa la cativa metri mai incolo vedem in continuare aceiasi stalpi incarcati ca un pom de Craciun.

Edilii par sa nu stie prea multa matematica, din moment ce promit inca 155 de kilometri pana la Revelion, desi viteza de lucru a fost pana acum de 40 de kilometri pe an. Si mai greu de crezut este ca proiectul o sa ajunga la final pana in 2012.