La boardul aeronavei, care a realizat astazi primul zbor de test, au fost prezenti sase membri ai echipajului, dintre care doi piloti si patru ingineri.

Noul model produs de Airbus va fi cu 15% mai eficient decat aparatele anterioare, sustin reprezentantii companiei, citati de Bloomberg. Fuselajul si aripile avionului sunt construite in proportie de peste 50 % din materiale compozite, ca plasticul si fibra de carbon, ceea ce reprezinta o noutate pentru Airbus.

Materialele reduc astfel greutatea avionului, dar si consumul combustibilului, cu pana la 25% fata de alte aeronave din clasa A. In plus, este echipat cu doua motoare Rolls-Royce, cele mai puternice detinute pana acum de un Airbus.

A350 XWB intra in concurenta directa cu celebrul Dreamliner 787, produs de americanii de la Boeing, lansat in curse in urma cu cateva luni, dar oprit la sol din cauza unor defectiuni ale bateriei si cu cel mai de succes model al celor de la Boeing, 777, lansat pe piata in urma cu 20 de ani.

A350 este disponibil in trei versiuni de lungime, dintre care cea mai lunga atinge 74 de metri. Noul model produs de Air poate trasporta pana la 440 de pasageri pe o distanta de 15.000 de kilometri.

Inainte de prima cursa, A350 a efectuat sute de ore de zbor, in simulator. Airbus a primit deja in jur de 600 de comenzi pentru noul model, de la companii aeriene din intreaga lume. Primul Airbus A350 XWB va fi adjudecat si va ajunge in flota operatorului aerian Qatar Airways.