Cifrele sunt incluse in scrisoarea de intentie convenita cu Fondul Monetar International (FMI) in negocierile din aceasta luna.

"Vom aproba pana la sfarsitul lunii decembrie 2013 inchirierea sau inchiderea a peste 700 kilometri linii de cale ferata desfasurate. Intentionam sa continuam aceasta masura cu inchirierea sau inchiderea a altor 900 kilometri linii de cale ferata desfasurata in 2014. Estimam ca acesti pasi vor genera economii anuale de 70 milioane lei", se arata intr-un document oficial, citat de Mediafax.

In iunie 2011, fostul Guvern a decis inchirierea a circa 1.000 kilometri de linii de cale ferata si inchiderea altor aproximativ 1.000 de kilometri tronsoane feroviare, estimand ca operatiunea va genera economii de 109 milioane lei la bugetele companiilor CFR, masura convenita cu Fondul Monetar International.

La finalul aceluiasi an, Guvernul a stabilit cu FMI ca numarul total al liniilor de cai ferate aflate in administrarea CFR SA sa fie redus substantial si in urmatorii ani, la maximum 15.500 kilometri, ceea ce a condus la concedierea a 2.000 angajati ai companiei pana la sfarsitul lunii aprilie 2012, comparativ cu numarul de salariati din septembrie 2011.

Incepand cu anul 2004, au fost inchiriate sectii de circulatie pe calea ferata cu o lungime insumata de peste 2.000 kilometri. Potrivit datelor CFR, la nivelul anului 2009, lungimea totala a liniilor de cale ferata ale infrastructurii feroviare era de 20.210 km (retea desfasurata), din care 17.691 km infrastructura feroviara publica si 2.519 km infrastructura feroviara privata.

CFR Marfa: Venituri mai mici cu 5% in primele 9 luni ale anului si pierderi de 135 mil. lei

Veniturile CFR Marfa au scazut cu 5% in primele noua luni, la 714,3 milioane lei, nerealizarea nivelului prognozat fiind cauzata atat de reducerea volumelor transportate cat si de oprirea procesului de casare a vagoanelor vechi, iar pierderile companiei s-au redus cu 20,8%, la 135,3 milioane lei.

Cheltuielile companiei au scazut cu 8% in perioada analizata, la 849,6 milioane lei, potrivit datelor transmise de reprezentantii companiei, la solicitarea Mediafax.

Conform proiectului de buget de venituri si cheltuieli, care se afla pe circuitul de aprobare, pentru acest an au fost prognozate venituri totale in valoare de 1,13 miliarde lei si o pierdere bruta de 50 milioane lei. Comparativ, anul trecut compania a inregistrat venituri de 1,05 miliarde lei si pierderi de 405 milioane lei.

Primii cinci clienti ai CFR Marfa din primele noua luni au fost, in ordinea tonajului, Rofersped, CE Oltenia - Sucursala Turceni, CE Oltenia - Sucursala Craiova, Holzindustrie Schweighofer si Azomures.

Investitiile derulate in primele noua luni de catre CFR Marfa se ridica la 6,2 milioane lei, fiind de aproximativ trei ori mai mici fata de nivelul intregistrat in perioada similara din 2012.

"Principalii furnizori si creditori diversi in ordinea soldului inregistrat la 30 septembrie 2013 sunt CFR SA, Oscar Downsream, CFR Calatori, IRLU, REVA Simeria", arata reprezentantii transportatorului feroviar de marfa.

Pe de alta parte, printre principalii clienti care au datorii fata de CFR Marfa se numara CET-uri, Oltchim, Rofersped, Carpat Cargo, Complexul Energetic Oltenia, RAAN, City Gate, General Invest, Transauto si SMR Bals.

Datoriile totale comerciale si bancare ale companiei totalizau 585 milioane lei la 30 septembrie, din care 383,4 milioane lei reprezinta datorii pe termen scurt. Totodata, creantele companiei la finele lunii septembrie se ridicau la 541,5 milioane lei.

Compania avea la sfarsitul anului trecut datorii totale de 2,12 miliarde lei si creante de 247 milioane lei, arata datele publicate la Ministerul de Finante.

Potrivit unei scheme aprobate in iunie de Guvern prin ordonanta, datoriile fiscale ale CFR Marfa au fost stinse de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) prin conversie in actiuni.

In strategia de privatizare a CFR Marfa, Guvernul a luat de altfel in considerare vanzarea inclusiv a pachetului care va fi detinut de stat in urma "conversiei creantelor statului in actiuni". La 21 iunie, dupa ce compania Grup Feroviar Roman (GFR) controlata de Gruia Stoica a fost declarata castigatoare a procesului de privatizare, Fenechiu afirma ca datoriile CFR Marfa se ridica la aproximativ 100 de milioane de euro si vor fi preluate de viitorul proprietar.

Vanzarea a 51% din CFR Marfa nu a putut fi finalizata insa pana la termenul limita, 14 octombrie, pentru ca unele banci creditoare ale CFR Marfa nu si-au dat acordul pentru schimbarea actionariatului, iar Consiliul Concurentei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunta asupra tranzactiei.

CFR Marfa, restructurare agresiva: taieri de costuri si de personal si vanzari la fier vechi

Guvernul si FMI au decis, dea semenea, ca CFR Marfa sa fie restructurata "agresiv", prin reducerea costurilor de personal, vanzarea vagoanelor invechite ca fier vechi si oprirea de livrari catre clientii care au acumulat datorii fata de companie.

Pentru CFR Marfa a fost stabilita o noua tinta trimestriala de arierate, care sa ajunga la zero datorii, excluzand dobanzile si penalitatile pentru arieratele existente, se arata in scrisoarea de intentie convenita de Guvern cu Fondului Monetar International (FMI) si Comisia Europeana in aceasta luna. Privatizarea CFR Marfa este estimata sa fie finalizata in luna mai 2015.

Intr-o ordonanta de urgenta pregatita de Guvern se arata ca CFR Marfa va renunta la o parte dintre angajati in 2014, persoanele disponibilizate urmand sa primeasca un venit lunar de completare dupa desfacerea contractului de munca.

Vanzarea a 51% din CFR Marfa catre Grup Feroviar Roman, companie detinuta de omul de afaceri Gruia Stoica, nu a putut fi finalizata pana la termenul limita, 14 octombrie, pentru ca unele banci creditoare ale CFR Marfa nu si-au dat acordul pentru schimbarea actionariatului, iar Consiliul Concurentei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunta asupra tranzactiei.