Drumul Yungas, cel mai periculos de pe lista, este o sosea de 69 de kilometri lungime, care leaga orasul La Paz, situat la peste 3.500 de metri altitudine, de Coroico.

Pe multe portiuni, drumul, care serpuieste in jurul muntilor, are o singura banda si nu depaseste 3,5 metri latime.

Soseaua nu este delimitata prin parapete de prapastiile deasupra carora se intinde, iar vizibilitatea redusa de stratul de nori face traversarea si mai dificila.

Conform statisticilor, intre 200 si 300 de persoane isi pierd viata in accidente in aceasta zona, in fiecare an. Dupa 20 de ani de constructii, o ruta alternativa, care ocoleste cea mai periculoasa sectiune a soselei, a fost data in folosinta in 2006.

Drumul Yungas a primit punctajul maxim, 10/10, fiind considerat drept cel mai periculos si mai infricosator din lume. Acesta a fost urmat de trecatoarea Nanga Parbat, din Pakistan, 9/10, strabatuta o sosea cu o singura banda, fara bariere de protectie. Muntele cu acelasi nume este al noualea cel mai inalt varf din lume, cu o altitudine de 8.125 de metri.

Autostrada Panamericana, o retea de drumuri, considerata cea mai lunga sosea din lume, a primit 6 puncte in clasamentul Daily Mail. Oficial, drumul trece prin Mexic, Guatemala, Honduras, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Columbia, Ecuador, Peru, Chile si Argentina.

Desi nu are un traseu desemnat in Statele Unite si Canada, folosind reteaua de autostrazi din aceste tari, se poate conduce din Alaska pana la Ushuaia, cel mai sudic punct al Americii de Sud, pe o distanta de peste 48.000 de kilometri.

Un alt top al celor mai riscante drumuri din lume, realizat de BBC Travel, plaseaza Transfagarasanul din Romania intre cele mai periculoase rute pentru soferi. Jurnalistii britanici amintesc de faptul ca drumul din Romania a fost desemnat “cel mai bun drum din lume” de catre echipa de la Top Gear.

Cu o lungime de 90 de km, al doilea cel mai inalt drum din Romania, dupa Transalpina, este plin de serpentine si de coborari “dramatice”, ceea ce-l face deopotriva incitant pentru impatimitii senzatiilor tari, dar si periculos (desi intregul drum are 151 de km lungime, cea mai periculoasa parte este considerata portiunea de 90 de km dintre Barajul Vidraru si Cartisoara, construita in perioada 1970-1974).

Construit ca ruta militara in cazul unei invazii straine, in anii ’70, drumul leaga doua dintre cele mai inalte varfuri muntoase din Carpati – Moldoveanu si Negoiu, si serpuieste la o altitudine de 2.034 de metri.

Celelalte drumuri nominalizate de BBC, care fac concurenta Transfagarasanului ca fiind cele mai periculoase din lume, sunt National Road 5 din Madagascar, din cauza consistentei din nisip si roca, ce face dificila parcurgerea lui, dar si a podurilor subrede, care trebuie inspectate inainte de a fi traversate, Rohtang Pass, din India, aflat la o altitudine de 4.000 de metri in Muntii Himalaya si unde calatorii pot fi prinsi de avalansele frecvente sau Eyre Highway, din Australia, caracterizat ca fiind “lin si plictisitor”, dar pe care accidentele sunt frecvente din cauza animalelor care il traverseaza.
 
Lista celor mai periculoase drumuri din lume, alcatuita de Daily Mail (apasati butonul START):