Serviciile pentru clasa business vor fi lansate sub numele "Business Plus", iar pretul biletelor va incepe de la 69,99 de euro. Totodata, clientii vor putea schimba biletele ori de cate ori doresc, inclusiv in ziua zborului.

Pasagerilor de la clasa business le vor fi oferite locuri premium, desi Ryanair avertizeaza pe website-ul companiei ca acest lucru se va intampla doar in limita locurilor disponibile. De asemenea, acesti calatori vor beneficia de intaietate la trecerea de controlul de securitate in anumite aeroporturi.

Biletele includ si transportul unui bagaj de 20 de kilograme, serviciu pentru care pasagerii platesc, in mod normal, 25 de lire sterline in plus.