Greva Lufthansa a anulat 14 zboruri de pe Aeroportul Otopeni

Cursele Lufthansa, catre Munchen si Frankfurt, programate sa aterizeze sau sa decoleze, vineri, la Aeroportul International Otopeni, au fost anulate din cauza grevei din Germania, pasagerii fiind redirectionati catre cursele altor companii, a declarat reprezentantul aeroportului, Teo Postelnicu, citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, compania Lufthansa opereaza zboruri din Romania catre Munchen, Frankfurt si Düsseldorf, iar vineri doar pasagerii care aveau bilete pentru ultima destinatie nu vor fi afectati de greva angajatilor companiei aeriene.

Teo Postelnicu a precizat ca, in total, au fost anulate cate trei curse dus/intors cu destinatia Munchen si Frankfurt, precum si doua zboruri dus, programate pentru aceasta dimineata tot catre cele doua destinatii.

Reprezentantul aeroportului a mai spus ca Lufthansa incearca sa redirectioneze pasagerii catre zborurile altor companii aeriene, programate vineri, iar atunci cand acest lucru nu este posibil, compania germana asigura cazare la hotel, masa, apa si cafea.

Pasagerii nu pot solicita contravaloarea biletelor, deoarece greva este considerata "eveniment de forta majora". Aproximativ jumatate dintre cele 1.800 de curse Lufthansa vor fi anulate vineri din cauza unei greve de 24 de ore a personalului navigant, a declarat vineri un purtator de cuvant al companiei germane, citat de AFP.

"In medie, exista 1.800 de zboruri Lufthansa intr-o zi normala, aproximativ jumatate dintre acestea vor avea loc", a declarat el.

1.800 de curse anulate astazi

Aproape jumatate dintre cele 1.800 de curse Lufthansa vor fi anulate astazi din cauza unei greve de 24 de ore a personalului navigant, a declarat vineri un purtator de cuvant al companiei germane, citat de AFP.

"Aproximativ jumatate dintre zborurile Lufthansa vor avea loc vineri", a afirmat acesta. Miercuri seara, imediat dupa anuntarea acestei noi greve, compania a afirmat ca se gandeste la anularea a doua treimi dintre cursele sale.

"Au fost contacte dar nu si negocieri" cu sindicatul UFO in cursul zilei de joi, a anuntat purtatorul de cuvant al operatorului aerian german, dar miscarea va avea loc asa cum a fost prevazut, in lipsa unui acord, si isi va face resimtite efectele "in primele ore ale diminetii, deoarece nu vor fi zboruri pe durata noptii."

Sindicatul UFO, care sustine ca printre membrii sai se numara 18.000 de stewardese si stewarzi ai companiei, a cerut intreruperea activitatii pe aeroporturile din Frankfurt (vest), principalul nod aerian al companiei si al treilea aeroport european, precum si la Berlin, Munchen (sud), Düsseldorf (nord-vest), Stuttgart (sud-vest) si Hamburg (nord).

Manifestatii la Frankfurt, Berlin-Tegel, Munchen si Hamburg sunt, de asemenea, prevazute in cadrul acestei miscari fara precedent care se va incheia vineri, la ora 22.00 GMT (sambata, 01.00 ora Romaniei).

Dupa aceasta zi de actiune, "UFO va lasa mai intai timp (companiei) Lufthansa pentru a-si revizui atitudinea intransigenta", a declarat Birgit Weinreich, din cadrul conducerii sindicatului, intr-un comunicat trimis cu putin timp inainte de inceperea grevei.

"UFO le cere actionarilor si consiliului de supraveghere al Lufthansa sa il intrebe pe presedintele consiliului de administratie (Christoph Franz) de ce nu a stiut sa impiedice aceste trei zile de proteste si de ce nu a profitat de disponibilitatea UFO in ultimele 13 luni de negocieri pentru a gasi o solutie durabila", adaugat ea.

Franz, contactat in timpul jurnalului de seara al televiziunii publice germane ZDF, a recunoscut ca nu a "anticipat o miscare de o asemenea amploare", continuand sa o califice drept "disproportionata".

UFO cere in special o crestere salariala de 5 la suta in 12 luni incepand din aprilie 2012, dupa o stagnare de trei ani. Sindicatul respinge, de asemenea, categoric folosirea personalului de bord interimar in avioanele Lufthansa, ceea ce compania germana a inceput sa faca din iunie.

Compania a propus, la randul sau, cresterea remuneratiei cu 3,5%, renuntarea la concedierile din motive economice, la contractele cu durata determinata si la folosirea personalului interimar cel putin temporar.

Lufthansa a anulat deja 1.200 de zboruri pentru astazi, respectiv o treime dintre cursele sale. Compania intentioneaza sa asigure restul traficului prin filialele sale neafectate de miscarea sociala, cum ar fi Swiss, Austrian Airlines, Brussels Airlines, Germanwings sau Eurowings.

Miscarea de protest inceputa saptamana trecuta s-a amplificat progresiv. Aceasta a inceput vineri cu o prima incetarea a lucrurului timp de opt ore pe aeroportul din Frankfurt. Noi opriri ale activitatii au avut loc marti la Frankfurt, precum si la Berlin-Tegel si Munchen, determinand anularea a sute de zboruri.

Clientii Lufthansa vor putea gasi informatii privind zborurile pe site-ul de internet al companiei.