Analiza nu a fost realizata de vreun ONG rauvoitor sau de auditori straini nefamilizarizati cu mersul lucrurilor la noi, ci chiar de o institutie din Primaria Capitalei, mai precis Autoritatea Municipala de Reglementare a Serviciilor Publice Bucuresti (AMRSPB). Economisti, juristi, ingineri si manageri au lucrat la raportul care face radiografia unei Regii de stat din Romania. Aceasta lectura, altminteri fascinanta, are totusi 750 de pagini, astfel incat am preferat, in loc sa reproducem tot raportul, sa facem o sinteza si sa scoatem in evidenta unele detalii. 

Faptul ca, in ciuda sumelor alocate de municipalitate, Regia e pe minus i-a determinat pe edili sa ceara o analiza. Aceasta arata ca in 2008 RATB a avut un mic profit (peste 15.000 de lei), apoi a fost pe zero iar in 2013 a inregistrat o pierdere de aproape 47 de milioane. Explicatia specialistilor AMRSB pentru aceasta schimbare este ca „pentru perioada 2009-2012 este evidenta ”cosmetizarea” situatiilor financiare” – adica Regia a mers la fel tot timpul, doar ca pana de curand a stiut sa asunda asta. Randamentul muncii s-a deteriorat de la an la an dar cu toate acestea in 2013, desi productivitatea pe angajat era in scadere, s-au mai angajat inca 171 de oameni.

Iar situatia nu s-a imbunatatit; dimpotriva, „anul 2014 marcheaza totodata o crestere masiva la elementul de cheltuieli aferente contractelor de mandat si a consiliului de administratie”. O conducere care, desi a primit mai putini bani, se pare ca nu s-a dat indarat cand a fost vorba sa-si completeze veniturile din alte surse. „RATB a avut, in perioada 2012-2014, nu mai putin de patru directori generali iar persoana care a ocupat aceasta functie in 2011-2012 este anchetata pentru abuz in serviciu si producerea unui prejudiciu de 3,6 milioane de lei.” Este vorba de fostul director Viorel Popescu, condamnat acum cateva zile la 4 ani si 4 luni de inchisoare.

In plus, RATB desfasoara diverse activitati care nu au mare legatura cu transportul de persoane; de pilda, doar cantina are in medie 50 de angajati iar uzina de reparatii, peste 1000. De asemenea, exista un Birou de Relatii Publice in care sunt incadrate nu mai putin de 18 persoane. Acestea redacteaza cel mult 10 comunicate pe luna, se arata in analiza. RATB are si un purtator de cuvant in persoana dnei Brindusa Raiceanu (Berceanu) care a aparut cu 8 declaratii de presa in 4 ani”, dar si un voice-over – actrita Anda Alvirescu, care primeste 2.511 lei pe luna pentru anunturile care se aud in mijloacele de transport in comun. Tot in Biroul Relatii Publice sunt angajati un referent de specialitate care are ca profesie de baza geografia, un istoric si doi specialisti in stiinte Politice. 

De asemenea, centrul de sanatate al RATB are angajati un jurnalist si un filolog, desi nu a emis niciun comunicat de presa in ultimii 5 ani. In cadrul Biroului Personal Transport Electric exista un jurist si inca un filolog platiti fiecare cu 2.402 lei pe luna (salariu brut) iar la Personal Intretinere Reparatii, un licentiat in geografie si un psiholog.

In materie de IT, cei mai multi bani s-au dat pe mentenanta si mai ales pe contracte cu firma UTI Sytstems, care in 2012 au avut o pondere de peste 92% in totalul cheltuielilor anuale cu ale RATB cu furnizorii IT, fiind vorba de cheltuielile legate de Sistemul Automat de Taxare. Pe de alta parte, pentru calculul salariilor RATB foloseste o aplicatie facuta in FoxPro 2.6 pentru MS-DOS, datand, deci, din anii 1993-1994. Autobuzele moderne au, in schimb, instalat un sistem de monitorizare care ar permite, de pilda, inregistrarea consumului de carburant, dar nu sunt folosite in acest scop.

Materialul complet il gasiti pe Stirile ProTV.