Compania AirAsia este considerata pioniera unei revolutii pe cerul Asiei de Sud-Est si a inregistrat o crestere spectaculoasa dupa ce a fost achizitionata in 2001 de catre acest om de afaceri flamboaiant, comparat frecvent cu fondatorul britanic al grupului Virgin Richard Branson.

Fernandes a comunicat rapid, duminica, in timp ce compania sa lovea de prima sa criza - disparitia avionului de tip Airbus A320 care asigura o legatura intre Indonezia si Singapore.

"Va multumesc pentru ganduri si rugaciuni. Trebuie sa ramanem puternici", a scris intr-un mesaj postat pe Twitter CEO-ul Air Asia, in timp ce pleca la Surabaya, in estul Insulei Java, de unde sunt originari cei mai multi dinttre pasageri. "Gandurile mele se indreapta numai catre pasageri si echipajul meu", a adaugat el.

Fost vicepresedinte pentru regiune la Time Warner, dupa ce a lucrat la Virgin in anii '80, potrivit biografiei postate pe site-ul AirAsia, Fernandes, in varsta de 50 de ani, este creditat cu o avere de 650 de milioane de dolari (530 de milioane de euro) de catre revista Forbes, a carei editie in Asia i-a acordat titlul de omul de afaceri al anului in 2010.

"Toata lumea poate sa zboare"

Purtand mai degraba blugi si sapca, in loc de costum si cravata, el este un om al provocarilor, care a achizitionat in 2001 - in schimbul sumei simbolice de un ringgit malaysian - AirAsia, o campanie muribunda la acea data, dotata cu doua avioane si avand datorii in valoare de 11 milioane de euro. Pentru a injecta bani in companie, el si-a pus casa gaj.

Atentatele de la 11 septembrie au zdruncinat sectorul aerian in 2001, putini fiind cei care-i acordau o sansa de reusita. "De-acum toata lumea poate sa zboare" este sloganul ales de fostul controlor financiar de la Virgin Communications pentru compania sa aeriana.

Rapid, el transforma compania intr-o putere in ascensiune in sectorul aerian asiatic, cu profituri in crestere si rute care se extind in intreaga lume.

Compania are in prezent o flota de 120 de avioane de tip Airbus A320 si este unul dintre cei mai mari clienti ai grupului aeronautic european. Ea a comandat peste 350 de avioane, care urmeaza sa fie livrate pana in 2026 si a obtinut numeroase distinctii in lume.

"Este, evident, un mare soc pentru noi si ne prabusim vazand ceea ce s-a intamplat. Este incredibil", a declarat Tony Fernandes in fata presei, dupa ce a sosit la Surabaya.

Expertul in aviatie Shukor Yusof este totusi de parere ca spiritul sau antreprenorial ii va permite sa depaseasca aceasta criza.

"Acest incident nu-i va afecta spiritul antreprenorial lui Fernandes. Este un incident nefericit. AirAsia ramane un transportator low cost solid. Eu cred ca oamenii vor sustine AirAsia", a declarat acest expert de la Endau Analytics.

Fernandes, care are origini indiene si portugheze, este casatorit si are doi copii.