Preşedintele Consiliul Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, a precizat că, începând cu 6 septembrie, Tarom va opera două curse săptămânale pe Aeroportul Internaţional Maramureş (AIM).

Astfel, o cursă care va pleca duminica seara din Bucureşti, iar apoi luni dimineaţa dinspre Baia Mare spre Bucureşti şi o a doua cursă care va pleca joi seara spre Baia Mare şi se va întoarce în Bucureşti vineri dimineaţa.

"S-a început cu acest program pentru că ne aflăm la mijlocul programului de vară. A fost destul de dificil să se găsească şi aceste două avioane care să vină acum înspre Baia Mare şi să efectueze zborurile pe aeroport, dar din discuţiile pe care le avem cu Tarom, în această perioadă, putem spune că, începând cu luna noiembrie, aceste curse vor deveni zilnice şi pe Aeroportul Internaţional Maramureş (AIM), odată cu trecerea la programul de iarnă", a spus Gabriel Zetea, citat de Agerpres.

Acesta a subliniat că după reluarea curselor interne, administraţia se pregăteşte să readucă şi cursele externe şi să finalizeze alte lucrări de infrastructură aeroportuară.

"Vom putea discuta, apoi, despre creşterea activităţii aeroportului şi despre dorinţa pe care o avem cu toţii, aceea de a aduce înspre şi dinspre Baia Mare curse internaţionale. Odată finalizate lucrările care se desfăşoară în jurul aeroportului, vom avea şi foarte multe curse cargo. În cel mai scurt timp vom discuta aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai unei noi investiţii care se va desfăşura la aeroport, investiţie depusă la finanţare prin fonduri europene şi care prevede construcţia unui nou terminal, precum şi completarea echipamentelor care vor face aeroportul nostru unul extrem de performant", a declarat Gabriel Zetea.

AIM a fost închis pentru lucrări de modernizare şi extindere a pistei de aterizare-decolare, plus alte lucrări care au necesitat mutarea unui curs de apă şi construcţia unui nou drum, lucrări apărute în urma extinderii pistei.

Până la închiderea zborurilor, AIM era operat de companiile Tarom, Austrian Airlines, temporar de Carpatair şi Blue Air şi numeroase zboruri charter.