În T3, Tarom a transportat cu 21% mai mulţi pasageri şi a obţinut o creştere de 23% a veniturilor comparativ cu perioada similară a anului trecut, a declarat directorul general al operatorului aerian, Werner Wilhelm Wolff, pentru ATW, scrie Agerpres.

În 2017, Tarom a raportat pierderi de 172 milioane de lei (44 milioane de dolari), scrie publicaţia menţionată care citează presa românească.

În context, Wolff a precizat, pentru ATW, că strategia operatorului aerian este de a redeveni profitabil dar acesta nu a putut spune şi când se va întâmpla acest lucru.

"Este dificil să avansăm o estimare strictă. Sunt multe variabile, precum preţul combustibilului pentru aeronave, pe care nu îl putem controla. Oricum, putem afirma că Tarom realizează investiţii importante începând din 2018 şi în anii următori", a precizat Wolff.

În acest an, Tarom a adăugat flotei sale două aeronave Boeing 737-800NG.

"Aşa cum am menţionat mai devreme, noi aşteptăm alte cinci aeronave noi în anii următori, la care se adaugă înlocuirea unui număr de cel puţin 13 avioane pe care le folosim în prezent", a precizat Wolff.

Operatorul aerian a parafat o comandă fermă de cinci avioane Boeing 737 MAX 8s, evaluate la 586 milioane de dolari, preţ de catalog, în cadrul Salonului Aeronautic Farnborough desfăşurat în luna iulie.

Tarom intenţionează să înlocuiască 9 aeronave ATR turbopropulsor şi patru aeronave Boeing 737-300s.

Flota actuală include patru aeronave Airbus A318, două ATR 42, şapte ATR 72, patru Boeing 737-300, patru Boeing 737-700 şi patru Boeing 737-800.

De asemenea, Tarom va urmări o abordare diferită în cee ce priveşte baza sa de la Bucureşti Otopeni.

"Încercăm să folosim poziţia noastră de hub pentru a crea punţi aeriene între Est şi Vest. Tbilisi (Georgia), Odesa (Ucraina), Erevan (Armenia) şi Baku (Azerbaidjan) sunt cele mai recente rute deschise de noi. Cairo şi Orientul Mijlociu se află, de asemenea, în planurile de zbor pentru vară. Ţinta noastră principală este traficul interconectat", a precizat Wolff.

Întrebat despre reluarea zborurilor către SUA şi Asia, Wolff a spus că este prea devreme să vorbească despre o rută anume pe distanţe mari.

Wolf a minimizat speculaţiile referitoare la eventuala părăsire a alianţei SkyTeam de către Tarom, subliniind că operatorul aerian a semnat un nou contract cu alianţa în data de 14 noiembrie. "Noi preţuim parteneriatele pe care le avem. A fi membru al unei alianţe este un factor important pentru compania noastră", a precizat Werner Wilhelm Wolff.