Acordul incheiat cu Federal Aviation Administration (FAA) detaliaza felul in care viitoarele zboruri spatiale, lansate de la baza americana detinuta de Virgin Galactic in New Mexico, vor putea sa se desfasoare in paralel cu traficul aerian obisnuit. 

"Echipa noastra lucreaza zi si noapte pentru a incepe zboruri spatiale, abordabile si regulate, de la baza Spaceport America, iar acest acord ne apropie si mai mult de acest obiectiv", a declarat CEO-ul Virgin Galactic, George Whitesides. 

Virgin Galactic avea nevoie de acest acord pentru a putea sa lanseze la timpul stabilit zboruri comerciale in spatiu, pentru care 600 de persoane au cumparat deja bilete, care costa 250.000 de dolari fiecare. 

Alaturi de Richard Branson, o serie de vedete precum Leonardo DiCaprio si gemenii Tyler si Cameron Winklevoss, care revendica "paternitatea" retelei de socializare Facebook, si-au rezervat deja un astfel de bilet. 

Primele zboruri spatiale comerciale sunt prevazute a avea loc inainte de sfarsitul acestui an. 

Acordul a fost semnat cu cateva ore inainte ca principalul rival al Virgin, compania SpaceX, infiintata de miliardarul american Elon Musk, sa isi prezinte noul ei vehicul spatial, denumit Dragon V2.