Ce s-a intamplat cu gustul si aroma de odinioara? Mergem pe plaiurile satmarene, unde culesul capsunilor e in toi. Primele capsuni au fost aduse de evrei, inca dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Fiindca pamantul e foarte roditor, taranii si-au extins gradinile, iar azi culturile lor se intind pe 1.500 de hectare. Mii de romani isi tin copiii la scoala din acest business. Pe vremuri se cultivau soiuri care azi au disparut. Iar primii care simt diferenta sunt cultivatorii.

Pe vremuri, majoritatea capsunilor plecau in Rusia. Dupa caderea comunismului, problema a fost oarecum rezolvata: taranii au cumparat din straini soiul Premial. Fructele se coc mai repede si, prin inginerie genetica, soiul a ajuns la un record de 900 de grame de capsuni pe o singura planta. Era mai rezistent la boli si daunatori si - foarte important, isi pastra aroma. Azi e unul din cele mai vechi si neproductive soiuri.

E inginerie genetica - sa nu-i spunem modificare. Prin polenizare artificiala sau prin stergere si adaugare de gene, cercetatorii au obtinut hibrizi, cu pielea mai tare, pe care ganganiile n-o mai pot strapunge. Dar si miezul a suferit modificari: e mai tare si aproape ca are cotor.

Capsunile vechi nu doar ca erau firave, mai aveau un defect care azi a fost corectat: culoarea. Ca sa se matureze uniform, cercetatorii au umblat in laboratoare la gena responsabila cu formarea cloroplastelor, cele care prin fotosinteza transforma apa si mineralele in dulceata si vitamine. De aceea, fructul modern si uniform colorat, parca desprins din reclame, nu mai ai savoarea de alta data si nici nutrientii.

Soiul Regina, cultivat inca in Romania pe 70% din suprafete, e demodat. In fiecare an apar, din vest, soiuri noi, care produc si de trei ori mai multe fructe. Sotii Codrea cultiva capsuni din copilarie, dar de 6 ani lucreaza cu soiuri italiene. Si spun ca vinovati suntem noi, cumparatorii, fiindca vrem mult, frumos si ieftin. „Sunt rezistente, sunt mari, din pacate, nu au gustul care-l aveau candva capsunile traditionale romanesti”, recunosc ei. „Dar din pacate piata face diferenta”.

Un caz izolat e o gradina parfumata dintr-un catun din muntii Apuseni. Fara sa-si dea seama, o femeie cultiva o planta pe cale de disparitie. In comert, fructele ei zemoase, aromate si putine nu au nicio sansa. Nu stie cum se cheama soiul, dar in 4 ore de la cules sunt terci.

Marul in doua culori nu mai are cautare

La fel stau lucrurile si la mere. Cumparatorii – si mai ales copiii – le vor uni. Fie verzi, fie rosii complet. Iar soiurile din Romania nu pot produce un astfel de fruct. Merele multicolore inca n-au disparut de pe tarabe, dar azi cresc in pomisori firavi cu tratament chimic, tehnologie moderna si sarme de sustinere. Unele soiuri au nevoie de 12 tratamente numai impotriva rapanului. Batranii pomi din gradina bunicii, pe care nu ii stropea nimeni si in care copiii se catarau dupa fructe, sunt azi pe cale de disparitie.

Si in timp ce Ministerul Agriculturii ofera bani taranilor pentru culturi noi, moderne, cei care se lupta sa pastreze mostenirea de arome ale fructelor romanesti se pot numara pe degete, printre ei - romanii de la fundatia finantata de printul Charles, al Marii Britanii. La Viscri, oamenii au renuntat la cultura moderna si se concentreaza sa pastreze ce au mostenit, cu ajutor elvetian. Au gasit 90 de soiuri autohtone de fructe.

Insa la piata, aceste fructe neaose vor fi intotdeauna lux. Castigul culturilor moderne sta in cantitate, nu si in calitate - cel putin acum. Pe de o parte e bine - fructele sunt din ce in ce mai accesibile, intr-o tara in care consumul e inca precar. Exista insa si riscuri pentru sanatate, fiindca fructele de azi contin alte substante decat cele de acum 30 de ani.

Romania are inca un avantaj major, fata de celelalte tari europene: pamantul fertil si netratat excesiv. Agricultura ecologica ar putea deveni un brand de tara, dar nu vinde. La piata, oamenii se uita la pretul mai mic si fructele mai lucioase. Asa ca nu-i putem judeca pe agricultori, atata vreme cat nici noi nu am stiut sa pretuim aromele si gusturile pe care le pierdem din propria noastra vina.