Intrebat, sambata, la finalul Conferintei de Alegeri Judetene a PC Cluj, cum comenteaza afirmatiile fermierilor potrivit carora scandalurile legate de alimentele din Romania ar avea drept cauza interesele economice ale unor multinationale, Daniel Constantin a raspuns ca aceasta "este o ipoteza", transmite Mediafax.

"Dupa ce toate lucrurile vor fi asezate si linistite, atunci ne uitam care sunt interesele, de unde vin acestea. Sunt foarte multe ipoteze si cred ca foarte repede vor iesi la suprafata. Este una dintre ipoteze ceea ce au spus fermierii, alta este legata si de ceea ce se intampla, pana la urma, in zona de evaziune fiscala, nu numai pe legume-fructe, pe carne, pe foarte multe zone pe care probabil ca anumite interese au fost deranjate in aceasta perioada de cei din ANSVSA, de Ministerul Agriculturii si probabil de aici au iesit toate aceste lucruri. Pana nu avem probe, eu nu vreau sa arunc niciun fel de ipoteza, vreau sa asteptam putin ca lucrurile sa se linisteasca dupa care vom face toate precizarile, cu probe", a spus ministrul Agriculturii.

Presedintele Federatiei Nationale a Crescatorilor de Bovine din Romania, Claudiu Franc, declara, vineri, ca "isteria" privind aflatoxina a fost "artificial creata" de multinationale din Romania "prin incalcarea teritoriului lor de interese economice".

"Am incercat sa finalizam nebunia si isteria cauzate de asa-zisa problema a aflatoxinei din Romania. Toata aceasta isterie este artificial creata de catre niste multinationale din Romania prin incalcarea teritoriului lor de interese economice. Inainte cu trei saptamani de izbucnirea scandalului, s-a discutat de problema laptelui cu aflatoxina in Serbia, in care se face referire de catre o persoana ca sunt informatii ca si in Romania ar fi probleme cu lapte contaminat cu aflatoxina. In Serbia functioneaza doua multinationale procesatoare de lapte care sunt si in Romania", declara, vineri, la Cluj-Napoca, intr-o conferinta de presa, Claudiu Franc.

Presedintele Federatiei Nationale a Crescatorilor de Bovine din Romania spunea ca pericolul contaminarii laptelui cu aflatoxina a fost insuficient explicat de autoritati, in conditiile in care si daca ar fi fost inregistrata o prezenta a aflatoxinei de zece ori peste limitele admise de normele UE "ar fi fost nevoie ca o persoana sa consume zeci de litri de lapte pe zi, timp de 200 de zile, ca sa aiba probleme".

Claudiu Franc preciza ca, in urma scandalului, procesatorii de lapte au solicitat reducerea pretului laptelui cu 30%, ceea ce nu este de acceptat.

ANSVSA a facut publice, joi, rezultatele anchetei pentru determinarea continutului de aflatoxina M1 din lapte si a aratat ca, din cele 1.335 de probe recoltate, 67, reprezentand 5 la suta, au fost pozitive.

Din cele 67 de probe de lapte in care s-a gasit aflatoxina peste limita europeana admisa (0,05%), 34 au provenit din ferme, cinci - de la centre de colectare, opt - de la automate de vanzare, iar 20 - din unitati de procesare.

In cadrul anchetei, au fost verificate 785 de ferme, probe pozitive fiind la 4,3% dintre acestea, 177 de centre de colectare, 134 de automate pentru vanzare si 239 de unitati de procesare.

Cu acelasi prilej, 47 de automate pentru vanzarea directa a laptelui crud au fost inchise temporar, echivalentul a 14 la suta din numarul total de automate din Romania, 193 de tone de lapte crud au fost oprite de la procesare/vanzare, ceea ce reprezinta 0,03 la suta din productia lunara a Romaniei, iar 104 tone de produse lactate au fost retinute in depozitele unitatilor de procesare si distruse, respectiv 1,66 la suta din productia lunara a Romaniei.

Probele au fost recoltate timp de o saptamana, incepand din 7 martie, anlizele derulandu-se ulterior. Ancheta a inceput dupa ce, in 4 martie, au fost depistate niveluri ridicate de aflatoxina in produsul crud la o ferma.