Intrebat daca sustine reducerea TVA la produsele agricole, Victor Ponta a declarat ca aceasta este "o masura necesara", pentru ca scade evaziunea, este un sprijin pentru producatorii agricoli din tara, iar pe termen mediu si lung creste incasarile la buget.

"Din punct de vedere al calculelor, trebuie sa vedem cand putem sa o punem in practica", a mai declarat premierul.

Premierul desemnat a sustinut, insa, ca aceasta masura se va regasi "cel tarziu" in proiectul bugetului de stat pe anul 2013.

In ceea ce priveste reticentele pe care le-ar putea avea Ministerul Finantelor, Ponta a spus ca cei de la Finante mereu privesc cu scepticism orice masura care ar putea reduce veniturile incasate la buget. Ponta a mai spus ca, de altfel, Ministerul Finantelor are responsabilitatea de a spune cand poate fi adoptata o asemenea masura.

Victor Ponta a facut aceste declaratii la sediul PSD.

Fuia: "O eventuala reducere a TVA la alimente nu va duce la scaderea preturilor"

O eventuala reducere a TVA la alimente poate avea ca efect diminuarea evaziunii, dar nu va duce la scaderea pretului la raft, a declarat astazi, intr-o conferinta de presa, ministrul demis al Agriculturii, Stelian Fuia, citat de Mediafax.

"In primul rand sunt si informatii neoficiale ca ministrul desemnat al Finantelor (Florin Georgescu, n.r.) nu este de acord. Ministrul de Finante are totdeauna un cuvant de spus sau ultimul cuvant pe taxe si impozite. (...) Poate avea efect in reducea evaziunii, dar nu in scaderea pretului pe raft", a raspuns Fuia, intrebat ce efecte ar avea o scadere a TVA la 9% in cazul produselor de panificatie.

Fuia a mai spus, raspunzand unei intrebari, ca nu stie daca Georgescu va fi de acord sau nu cu modificarea TVA la alimente. "Ma cheama Stelian Fuia, nu Florin Georgescu. Ministrul de Finante se uita intotdeauna in balanta comerciala sau financiara si ia o decizie. Nu sunt eu in locul lui si nici nu-mi doresc sa fiu", a spus Fuia.