Din 2012 si pana in prezent, preturile la orez au fost scazute, datorita ofertei in exces, in special la principalul producator Thailanda, dar si din cauza deprecierilor inregistrate de monedele mai multor mari exportatori.

Insa conditiile secetoase provocate de El Nino si ingrijorarile cu privire la calitatea orezului thailandez care a stat in silozuri mai multi ani ar putea duce la o inversare a preturilor. 

"Suntem in mijlocul unui El Nino puternic, ceea ce ar putea avea un impact negativ puternic asupra productiei de orez a Indoneziei si Filipinelor, doi mari importatori, si va afecta de asemenea si productia Thailandei. Aceasta ar trebui sa duca la majorarea preturilor', a declarat David Dawe, economist sef la Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO), transmite Agerpres.

El Nino are loc atunci cand vanturile din Pacific incetinesc sau isi schimba directia, provocand temperaturi ridicate pe suprafete extinse.

Actualul fenomen ar urma sa stinga nivelul de varf la finele lui 2015, urmand sa se calmeze la inceputul lui 2016. Anul acestea, ar putea afecta exporturile de orez, care provin in majoritate din Asia.

Cel mai mare exportator mondial de orez, India, a inregistrat precipitatii musonice sub medie in acest an, ceea ce a dat nastere la ingrijorari ca si productia sa va fi sub medie. Autoritatile vor da publicitatii primele estimari in saptamana viitoare. 

Pietele futures au inceput deja sa ia in calcul o revenire a preturilor. Cotatiile futures la orez la Chicago Board of Trade au crescut cu 24,5% in ultimele trei luni. Insa evolutiile de pe piata futures nu s-au resimtit inca pe piata spot.

In primele opt luni, pretul la export pentru orezul thailandez a scazut cu 10,8%, iar pe pe piata din SUA s-a inregistrat o scadere de 10,4% in aceeasi perioada. 

Sam Mohanty, economist sef la International Rice Research Institute, crede ca recoltele din India si Indonezia sunt cruciale pentru evolutia viitoare a pretului orezului. Daca vor fi sub medie, am putea avea o crestere de 15-20% a preturilor anul viitor.  Pana acum, stocurile mari de orez au tinut preturile la un nivel scazut, insa in prezent sunt in scadere.

Mohanty estimeaza ca stocurile de orez ale primilor cinci exportatori mondiali (India, Thailanda, Pakistan, SUA si Vietnam) se ridicau la 41 milioane tone in 2012 si ar urma sa scada la 30 de milioane de tone in acest an, pentru ca in 2016 sa ajunga la 22 milioane de tone, cel mai mic nivel de la criza orezului din 2007-2008. 

Atunci, preturile au crescut de patru ori in tot atatea luni. Desi putin analisti se asteapta la o crestere majora a preturilor in acest an, ceea ce ar afecta economiile asiatice si asa slabite, combinatia intre vremea nefavorabila si stocurile reduse reprezinta un motiv de ingrijorare.