Retea de irigatii nu prea mai avem, iar unde a fost totusi refacuta lipsesc banii pentru apa. In mai toate judetele se vorbeste despre compromiterea culturilor pentru ca bobul de grau nu are cum sa se prinda intr-o brazda nisipoasa.

In judetul Timis, agricultorii isi plang in pumni. In zona nu a mai plouat de doua luni, iar acum pamantul e ca betonul si rupe utilajele. Agricultorul Ioan Jivu numara pagubele la hectar. Productia este cu 70% mai mica fata de anul trecut.

"Am incercat cu banda, dar s-a rupt din cauza ca pamantul e tare, asa ca am pus plugul si am revenit la tehnologia de acum 10 ani", povesteste Ioan Jivu.

In aceeasi situatie disperata sunt si cultivatorii de legume din Buzau ori Galati.

"In toamna anului 2011, terenul este compromis. In situatia asta va dati seama ca pentru 2012 sunt slabe sperantele de a mai iriga aceste soluri, aceste terenuri"
, a spus la randul sau Dan Bogdan, legumicultor.

Lipsa apei din sol este confirmata de masuratorile specialistilor. Rezerva din straturile aflate la cateva zeci de cm sub pamant este in acest moment cu 60% mai mica decat cea optima pentru culturile de toamna. 

Iar punctul culminant al secetei nu a fost inca atins. Specialistii atrag atentia ca in urmatoarele zile in zonele din sud, vest si est tarii lipsa apei se va accentua. In aceste conditii, culturile de rapita, orz si grau ar putea fi compromise pentru ca nu vor fi insamantate la timp.

"O intarziere in efectuarea insamantarilor poate atrage o nepregatire pentru rezistenta la conditiile din perioada de iarna", a declarat Elena Mateescu, director executiv ANM

Am mai fi avut o sansa daca nu distrugeam reteaua de irigatii.Dintre cele 9 milioane de hectare arabile doar un milion si jumatate mai pot fi udate. Dar si acolo unde pompele inca mai merg lipsesc banii de apa. Cei de la ANIF spun ca apa ar fi, doar ca odata cu taierea subventiilor oamenii au renuntat la irigat.

"Apa este foarte scumpa, nu este subventionata", s-a plans Gheorghe Bogdan, legumicultor.

Seceta nu loveste doar in agricultura. La Targu Jiu, un sfert dintre apartamente au ramas fara apa. Vorbim de cele de la etajele superioare. Si asta pentru ca in zona nu a mai plouat de 2 luni, asa ca debitele principalelor surse de alimentare s-au redus pana la o treime.