In Iasi, la podgoria Tomesti, oamenii se pregatesc de sarbatoare. De ani nu s-a mai facut asa recolta bogata. Temperaturile ridicate au avansat coacerea cu 2-3 saptamani cam in toata tara, iar viticultorii sunt gata sa culeaga strugurii de masa din soiurile Victoria si Chasladoire.

"Productia medie anul trecut a fost de 2800 de kg la ha, o productie foarte slaba, vom discuta probabil de o productie de peste 5000-6000 de kg/ ha de struguri. Strugurii mici fac productii mai mari de 8-10 tona/ ha", a declarat Adrian Radulescu, secretar de stat, Ministerul Agriculturii

Automat vorbim si despre o productie mai buna de vin. Daca anul trecut am produs 3,3 milioane de hectolitri, anul acesta vom face o cantitate aproape dubla. Fara zahar, spun viticultorii, ajutati de clima.

"Predomina soiurile Feteasca Regala, Riesling, Feteasca Alba, Muscat Otonel, Oraminner Roz, Gewurztraminer, dar in ultimul timp au intrat in cultura soiuri cum ar fi Pinot Gris, Pinot Noir", a spus Ioan Buia, director Complex Viticol Jidvei.

Vinuri care se pot bate cu cele ale strainilor spun ai nostri. Au clienti din tari ca Anglia, Italia, Bulgaria, Austria, Belgia, Germaria, dar si Rusia, China, Malayesia sau Thailanda, care au prins gustul vinurilor romanesti. In special seci.

"La nivelul lui 2010 exporturile au crescut cu 42% comparativ cu anul anterior, iar prognoza pentru 2011 este de a valorifica peste 2 milioane de sticle de vin la export", a declarat Gheorghe Iova, director crame Recas.
 
Potrivit estimarilor, 10% din productia de vinuri pleaca la export. Sperante ca cifra sa creasca exista, mai ales ca numai in ultimii 4 ani in Romania s-au plantat 30.000 de hectare de vita de vie.