La Fundata langa Brasov, in gradini si livezi s-a asternut zapada. Oamenii sunt disperati. Merele au inghetat in pomi, iar cartofii, morcovii si ceapa se sparg dupa ce azi noapte s-au inregistrat minus 5 grade Celsius.

Pana si pentru cei nascuti la munte acest val de aer rece este parca prea mult. Anul trecut aici a nins abia de Craciun.

Cum in case este ca-n pestera, nu mai face nimeni economie. Cei care n-au fost harnici si nu si-au randuit din vreme lemnele in sopron au regretat amarnic.

Meteorologii spun ca temperaturile raman mici pentru aceasta perioada in special vineri si sambata. Abia de la inceputul saptamanii viitoare tragem sperante sa se imbuneze vremea.