Grupul a dedicat sute de programatori proiectului Wallet si a cheltuit aproximativ 300 de milioane de dolari pentru achiztia de companii de plati digitale, cu scopul de a dezvolta aplicatia. Conumatorii nu au fost insa convinsi de oferta Google. Wallet a inregistrat mai putin de 10 milioane de descarcari in cei doi ani de la lansare, potrivit datelor Play, magazinul de aplicatii al Google.

Grupul nu si-a propus sa genereze venituri din taxarea tranzactiilor, precum bancile, PayPal sau alte companii. Planul Google prevede strangerea de date despre obiceiurile consumatorilor si transmiterea ulterior de reclame in functie de preferinte. Google plateste comisioane atat de mari companiilor de carduri cu care lucreaza incat pierde bani la fiecare tranzactie, a declarat Osama Bedier, care a demisionat la 20 mai din postul de sef al Wallet. Bedier va parasi Google in scurt timp.

Mai multe surse apropiate situatiei au afirmat ca au fost abandonate mai multe proiecte pentru cresterea atractivitatii Wallet, iar altele sunt in analiza. Directorul general al Google, Larry Page, a trecut in martie proiectul in subordinea directorului responsabil de publicitate, Sridhar Ramaswamy.

De asemenea, Google ar analiza renuntarea la lansarea unui card dezvoltat special pentru Wallet si a anulat planurile pentru o tableta Android compatibila cu aplicatia.

Dupa doi ani, cei mai multi consumatori din SUA nu pot folosi aplicatia Google. Dintre cei mai mari patru operatori de telefonie mobila, aceasta este sustinuta doar de compania Nextel. Verizon Wireless, AT&T si T-Mobile USA blocheaza Wallet si colaboreaza pentru dezvoltarea propriei aplicatii de plati, numita Isis. Un consortiu de retaileri, intre care si Wal-Mart, lucreaza la un proiect similar.

Potrivit firmei Forrester Research, platile prin intermediul telefonului mobil din SUA vor depasi 90 de miliarde de dolari in 2017, fata de 12,8 miliarde de dolari anul trecut. Companiile cu succes pe aceasta piata, precum PayPal si Square, fac profit percepand retailerilor comisioane peste ceea ce datoreaza companiilor de carduri.