Iata lista celor cinci produse care nu vor mai exista pe piata in urmatoarea jumatate de decada, potrivit celor de la Time.

DVD playerele si Blu-ray 

Au reprezentat "crema" cand a venit vorba de vizionat filme, dar 2013 se pare ca a fost ultimul an de crestere pentru aceasta piata. Dupa ce continutul online de filme a devenit din ce in ce mai accesibil tuturor, iar calitatea site-urilor ce le ofera este in crestere, peste cativa ani vom spune adio DVD-urilor si Blu-ray playerelor.

GPS-ul clasic

In mai putin de 6 ani, peste 1,3 miliarde de iPhone-uri si smartphone-uri cu Android au fost vandute in intreaga lume. Si toate aceste dispozitive au acces la software-ul de cartografiere. Astfel, GPS-ul clasic care a vazut succesul pe scara larga la inceputul si mijlocul anilor 2000 va disparea.

Din 2008, de cand telefoanele inteligente au inceput sa ofere GPS, vanzarile de unitati clasice GPS pentru autovehicule au inregistrat un declin de 15-20% pe an, iar peste cinci ani probabil nu le vom mai gasi in magazine.

Internetul Dial-up

Internetul Dial-up este inca printre noi, oamenii il folosesc. De exemplu, 3% dintre americani se bazeaza pe el. Adica 9 milioane de oameni, o cifra egala cu populatia New Jersey.  Doar 65% dintre americani au acum conexiuni broadband. Dar pentru ca toti vor avea nevoie de viteza mare de conectare la internet, acesta va disparea curand. 

Camerele digitale ieftine

Cei de la Apple sunt vinovati pentru asta. Lansarea in 2010 a iPhone 4 si a camerei sale performante au fortat industria sa creasca imediat calitatea camerelor. Inca sunt multi care prefera zoom-ul optic sau bateria pe viata a unei camere digitale ieftine in defavoarea celor de pe smartphone, dar procentul acestora este in cadere libera. In 5 ani, camerele ieftine de la Nikon, Canon si Sony nu vor mai exista.

Cheile de la masina

Una dintre cele mai rapide schimbari ce are loc pe piata este reducerea folosirii cheilor clasice de masina si introducerea celor smart. Suprinzator, trecerea s-a facut fara prea mult "zgomot" din partea consumatorilor. Insa intrarile fara cheie sunt viitorul. Pe cat de repede au ajuns pe piata cheile smart, pe atat de repede smartphone-urile le vor inlocui. Cu aplicatii precum OnStar RemoteLink de la Chevrolet, care-ti permite sa deschizi si sa pornesti masina, viitorul cheilor de autoturism va fi in app store.