In timp ce instrumentele de tip RSS au avut parte de suisuri si coborasuri de-a lungul timpului, Google Reader a devenit valoros nu doar datorita aplicatiilor pe care le punea la dispozitie, ci si comunitatii de utilizatori care se crease in jurul platformei. Reader era revolutionar in privinta functiilor oferite, dar, mai presus de asta, era indragit de catre cei care il foloseau.  

In vara lui 2004, Jason Shellen, care in acea perioada lucra la o aplicatie Google, l-a intrebat pe Chris Wetherell, un inginer al platformei Blogger, daca s-ar putea construi un browser de tip XML, care sa adune la un loc toate news feed-urile. Asa a luat nastere Google Reader.  

Jason Shellen a fost incantat de produs, insa aprobarea sa de catre Google a venit putin mai greu decat se astepta. Acesta a trebuit sa apeleze la Marissa Mayer, atunci sefa serviciilor web de la Google, care a dat in cele din urma unda verde proiectului, cu unele mici modificari.  

Platforma a luat nastere oficial in 2005, ca parte a Google Labs, aducand cu sine unele caracteristici inovatoare pentru acea perioada, cum ar fi predictia lecturilor favorite, bazata pe istoria utilizatorului. Pana in 2007, succesul obtinut a facut ca Google Reader sa devina un produs de sine statator.  

Reader dadea utilizatorilor posibilitatea sa se “imprieteneasca” intre ei, sa isi impartaseasca povestile si sa se urmareasca reciproc. Era astfel un instrument util, dar in acelasi timp unul care oferea posibilitati de socializare. In 2011 insa, Google a preferat sa faca trecerea catre Google +, acolo unde toate aceste caracteristici erau grupate sub forma unei optiuni de sharing. Acela a fost practic momentul in care comunitatea Reader a inceput sa se destrame. Declinul inceput atunci a dus in cele din urma la sfarsitul de astazi al programului. Acesta a inceput sa fie tot mai putin folosit, iar update-urile pe care le oferea, din ce in ce mai rare.

Luna trecuta, cand mai multi utilizatori au inceput sa raporteze problemele, Google a ales sa ignore situatia timp de mai multe zile, pana sa faca vreun comentariu pe marginea ei. Se pare insa ca sfarsitul Reader era de mult in vizorul sefilor companiei.  

Tot ce se intampla acum imi lasa un gust dulce-amarui. Pentru ca aproape ca prefer sa il vad ca se inchide, decat ca se chinuie sa reziste pe piata, in agonie”, a declarat Shellen, parintele spiritual al proiectului.   

Pentru cei care vor simti lipsa Google Reader, agregatorul de stiri Feedly pregateste in curand lansarea unei clone a serviciului, care va avea, se pare, aceleasi caracteristici.