"Noi cu City suntem in discutie, ne-am intalnit sa lucram pe programul de redresare. Nu avem o dimensiune exacta a necesarului de capital. Tocmai de aceea, prima masura la City la care insistam este sa facem un audit. (...) Ne-a transmis City programul de masuri, noi il analizam si o sa il analizam si continuam dialogul. City sa isi aleaga un auditor care indeplineste conditiile. In planul de masuri are o propunere de auditor si noi acum analizam daca indeplineste sau nu. Auditorul nu este unul cunoscut", a spus Negritoiu, citat de Agerpres.

El a precizat ca ASF a respins propunerea actionarilor de majorare a capitalului social pentru ca banii erau imprumutati.

"In norma cu privire la capitalul social atat la domnul asta care vrea sa cumpere Carpatica cat si la City banii nu trebuie sa provina din imprumut. Asta este norma iar explicatia este ca actiunile sunt in ultima instanta executate in situatia in care trebuie sa despagubesti si atunci ele nu trebuie sa fie imprumutate. Orice achizitie trebuie facuta cu bani care nu provin din imprumut, ci din resursele actionarilor, resursele proprii ale societatii sau dintr-un imprumut subordonat de la compania mama", a mai afirmat oficialul ASF.

In data de 22 aprilie, Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance spunea ca decizia Autoritatii de Supraveghere Financiare prin care s-a dispus deschiderea procedurii de redresare financiara a companiei este nelegala si netemeinica.

“Decizia Autoritatii de Supraveghere Financiara prin care s-a dispus deschiderea procedurii de redresare financiara a Societatii de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. este esential nelegala si profund netemeinica. Fara a intra intr-o analiza de fond, va informam ca toate considerentele acestei decizii nu dovedesc existenta niciunei imprejurari din cele expres si limitativ prevazute de lege care sa permita luarea unei asemenea masuri. Textul invocat in decizie impune ca, pentru a se lua o asemenea masura, era necesar ca autoritatea sa fi constatat - pe baza de date obiective - ca, prin incalcari ale obligatiilor specifice, s-a pus in pericol onorarea obligatiilor asumate fata de asigurati”, se arata intr-un comunicat al companiei.

Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara a anuntat, pe 18 aprilie, ca a decis deschiderea procedurii de redresare financiara pe baza de plan la Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance SA, in urma unei analize diagnostic de supraveghere si a unui raport de control inopinat care au scos in evidenta o serie de deficiente privind solvabilitatea si nivelul capitalului societatii

Printre cele mai importante probleme identificate in situatia societatii sunt gradul ridicat de subadecvare a rezervelor de dauna, de 43%, si coeficientul de lichiditate de 0,83 pentru activitatea de asigurari generale, care nu respecta prevederile normelor in vigoare.