Compania si-a lansat activitatea la 29 octombrie.

"In doar doua zile, la cele doua birouri de asigurari deschise (in Bucuresti - n.r.), Posta Romana Broker de Asigurare a incheiat opt polite RCA si facultative pentru locuinte in valoare totala de 1.879 de lei. Pana in acest moment, Posta Romana Broker de Asigurare a incheiat contracte cu Asirom VIG, Astra Asigurari, Omniasig VIG, Generali Asigurari, City Insurance, Euroins, Uniqua, Gothaer, Certasig, Carpatica si Allianz Tiriac Asigurari", se arata intr-un comunicat al Postei Romane.

Directorul general al Posta Romana Broker de Asigurare, Viorel Motoroiu, a afirmat ca societatea se afla in discutii cu alte companii de asigurari care dezvolta produse, atat pe segmentul de retail, cat si pe segmentul de corporate.

"Activitatea de brokeraj genereaza aproximativ 52% din veniturile atrase din asigurari. Este doar unul dintre argumentele care au stat la baza infiintarii propriului broker de asigurare. Un alt argument esential este reteaua Postei Romane. Sunt convins ca o buna parte din cele 12 milioane de oameni care intra, luna de luna, in oficiile Postei Romane isi vor incheia polite la noi. Biroul de asigurari din Cluj Napoca (inaugurat joi - n.r.) este primul la nivel teritorial si vrem sa mentinem acelasi ritm de lansare a punctelor de intermediere si in restul resedintelor de judet", a spus Motoroiu.

Posta Romana Broker de Asigurare a deschis joi la Cluj Napoca primul birou teritorial, care se adauga celor doua puncte de distributie din Capitala.

La finele lunii octombrie, in conferinta dedicata lansarii brokerului, Petrescu a estimat ca Posta Romania Broker de Asigurare si-a propus sa devina, in urmatoarele 12 luni, cel mai mare jucator pe piata de profil, veniturile din comisioanele incasate din distributia contractelor de asigurare fiind estimate la 2,5 milioane de lei in 2015.

"Vrem sa ajungem cel mai mare broker de asigurare in urmatoarele 12 luni. Avem 12.000 de factori postali care vor asigura distributia politelor", a afirmat Petrescu in conferinta.

La nivelul anului 2013, primii trei jucatori pe piata brokerajului de asigurari dupa volumul primelor intermediate sunt Safety Broker - 242,5 milioane de lei, Marsh Broker - 234,6 milioane de lei si Porsche Broker - 151,8 milioane de lei.