Scaderea de anul trecut a fost de aproximativ 30%, pe fondul declinului pietei asigurarilor generale, in special pe segmentul asigurarilor auto, cea mai importanta parte a portofoliului Carpatica Asig, arata compania, intr-un comunicat.
Asiguratorul nu precizeaza valoarea primelor.

Conform Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR) primele de anul trecut au totalizat 201,5 milioane lei, in scadere de la 297,5 milioane lei in 2010, scrie Mediafax.

In primele doua luni ale anului in curs Carpatica Asig a inregistrat o crestere a volumului de prime brute subscrise de 25%, ajungand la nivelul din 2010, anul cu cele mai bune rezultate pentru companie, se precizeaza in comunicat.

Obiectivele pentru 2012 vizeaza echilibrarea structurii portofoliului de produse prin cresterea numarului de polite de asigurari corporate, in special pentru IMM-uri.

"Obiectivele noastre de crestere sunt realizabile prin implementarea unei strategii solide de dezvoltare a produselor non-auto (asigurarile de locuinta si cele de raspundere civila), a produselor destinate IMM-urilor (asigurarea productiei, asigurarile comerciale si cele de servicii) si intrarea pe segmentul asigurarilor corporate cu produse competitive. 2012 este si anul in care intentionam extinderea activitatii in strainatate, un obiectiv pe care il analizam de cativa ani", a declarat directorul general al Carpatica Asig, Mariana Flucus.

Carpatica Asig face parte din grupul Atlassib Sibiu, detinut de omul de afaceri Ilie Carabulea.

Compania are la nivel national peste 90 de unitati, colaboreaza cu peste peste 5.000 de intermediari si practica doar asigurari generale (non-viata).