"Ponderea asigurarilor in PIB (prime subscrise raportate la PIB) a fost in anul 2013 de 1,31%, fata de 1,4% din PIB in anul 2012. In anul 2008, ponderea asigurarilor a fost de 1,78% din PIB. Valoarea primelor subscrise in anul 2013, de 8,29 miliarde de lei, a fost mai mica cu 7,2% fata de maximul atins in anul 2008, de 8,93 miliarde de lei", se arata intr-un comunicat al ASF.

In perioada analizata, indemnizatiile platite de asiguratori in anul 2013 au scazut cu 4,7%, la 4,94 miliarde de lei. Mai mult de jumatate din primele subscrise (50,84%) s-a inregistrat in Bucuresti si in judetul Ilfov.

"Stagnarea din anul 2013 a fost cauzata, in principal, de scaderea cu 8,27% a primelor subscrise pentru asigurari de viata, la 1,653 miliarde de lei, in timp ce primele subscrise pentru asigurari generale s-au majorat cu 2,84%, la 6,637 miliarde de lei", se mai spune in comunicat.

Pe segmentul asigurarilor generale, cea mai mare parte a primelor subscrise s-a inregistrat pe clasa RCA (raspundere civila auto), cu o pondere de 37,18% din total, respectiv 2,467 miliarde lei.

A doua clasa de asigurare ca pondere in totalul primelor subscrise pentru asigurari generale a fost CASCO, unde veniturile au cumulat 1,795 miliarde de lei, in scadere cu 6,33% fata de anul 2012.

Pe locul trei s-au plasat asigurarile de incendiu si alte calamitati naturale, care a totalizat prime subscrise de 1,168 miliarde de lei, in urcare cu 8,1% fata de anul 2012.

Primele subscrise pentru asigurarile obligatorii de locuinte s-au majorat in 2013 cu 149%, la 60,25 milioane de lei, iar la politele facultative s-a inregistrat o crestere de 0,5%, la 568,85 milioane de lei.

In privinta numarului de contracte in vigoare pentru asigurarile facultative de locuinte, la sfarsitul anului trecut, acesta era de 3.370.766, in crestere cu 1,38% fata de decembrie 2012.

In ceea ce priveste numarul de contracte in vigoare pentru asigurari obligatorii de locuinte (PAID), la finele anului trecut au fost raportate 736.318 contracte.

La finele anului trecut, 38 de asiguratori si 596 de brokeri detineau autorizatie de functionare. Primele 10 societati de asigurare acopera 80,76% din intreaga piata de profil.