1. Care sunt cele mai scumpe, merita sa schimbam si jantele?

In tarile dezvoltate din Europa de Vest, fiecare automobil are doua seturi de roti - unul de vara, cu jante din aliaj si unele de iarna, cu jante din tabla. Explicatia este una simpla. Iarna denivelarile din carosabil si gropile sunt mascate de noroi, zapada sau apa, iar jantele din aliaj pot avea de suferit, mai ales in cazul in care dimensiunile acestora depasesc pragul de 16 inchi.

O alta explicatie o reprezinta dimensiunile rotilor de vara. Spre exemplu, daca un autoturism dispune de jante de 18 inchi, posesorul acestuia iese mai ieftin sau in jurul aceleiasi sume in cazul in care achizitioneaza jante noi din tabla de 16 inchi si anvelope noi de iarna.

2. Cat costa anvelopele de iarna?

Costul unei anvelope noi de iarna variaza de la 25 de euro, pentru un autoturism Tico si poate ajunge la 2.500 de euro pentru SUV-urile de lux. De exemplu, pentru un Logan, o anvelopa de iarna la mana a doua costa 40 -100 de lei, una resapata costa 160 -180 de lei, iar una noua ajunge la 200-400 de lei.

"Probabil preturile vor mai creste, in functie de cerere. Ma astept la o crestere a preturilor cu 20%", a mai aratat Denis Dutescu. El crede ca vanzarile de anvelope la mana a doua "au explodat" in acest an.

"Pretul anvelopelor difera semnificativ, in functie de dimensiunea, caracteristicile si performantelele acestora. Pretul anvelopelor este determinat de o multitudine de factori, in principal costul materiilor prime - si aici un rol important il are cauciucul natural al carui pret a crescut foarte mult in ultima perioada-, costuri de fabricatie, transport", a declarat pentru gandul Ioan Purdea, PR Manager Continental Automotive Products SRL.

Un alt factor care influenteaza pretul anvelopelor pentru consumatorul final este locul de achizitie: depozit en gross de anvelope, service auto, reprezentante auto, precum si posibilitatea ca acesta sa includa servicii precum montarea si echilibrarea anvelopelor.

Astfel, cei care isi vor cumpara anvelope de la supermarket vor fi nevoiti sa isi plateasca si costul cu montajul si echilibrarea rotilor, adica intre 30 si 50 de lei pe fiecare roata. in prezent, unele supermarketuri vand anvelope resapate, cu 150 de lei bucata.

3. Care sunt riscurile in care se achizitioneaza anvelope second-hand?

Anvelopele second-hand intotdeauna au reprezentat o loterie, la fel ca si in cazul oricarui alt bun la mana a doua. Majoritatea anvelopelor second-hand provin din Europa de Vest, sau de la cei care isi schimba jantele inainte de a uza si anvelopele.

Avantajul acestora il reprezinta costul de achizitie, care depaseste 50% din pretul de nou, in functie de gradul de uzura. Pe de alta parte, acestea pot prezenta defecte ascunse care pot provoca accidente. La fel, si jantele second-hand au aceleasi riscuri. O janta indreptata defectuos poate afecta sistemul de directie si implicit siguranta celor din automobil.

Citeste mai multe pe www.zf.ro