Conform worldmapper.org, timpul mediu la nivel mondial pe care oamenii il petrec pe drum intre casa si job si la intoarcere este de 80 de minute. In cazul milioanelor de oameni care se deplaseaza cu automobilul, masina autonoma va elibera timpul pe care acestia il petreceau fiind atenti la condus, scrie News.ro.

Acel timp care se va elibera va naste ceea ce Intel numeste Industria Pasagerilor. Conform companiei americane, pana in 2050 aceasta industrie va valora 7 trilioane de dolari. Producatorii auto si gigantii tehnologiei se vor bate pentru a castiga banii pe care pasagerii vor fi dispusi sa-i cheltuiasca cat timp calatoresc.

Prima lupta se va da pentru conectivitate. Utilizatorul si masina vor trebui conectati la internet si la diverse servicii pentru indeplinirea anumitor facilitati. Spre exemplu, intr-un ecosistem de tip smartcity, masina va rezerva automat un loc de parcare la destinatie si se va ocupa singura de acest aspect, dupa ce pasagerii coboara.

Apoi, va fi o lupta pe zona de productivitate. Timpul pe care nu mai trebuie sa-l petrecem sofand va putea fi umplut in mod productiv. Google si celelalte companii de tehnologie vor fi mai mult decat fericite sa-si ofere serviciile de comunicare si productivitate celor care doresc sa profite de timpul liber petrecut in masina.

Bineinteles, va exista si un front al entertainment-ului pentru ca minutele sau chiar orele petrecut ca pasager intr-o masina autonoma pot fi petrecute ascultand muzica, vizionand filme sau jucand jocuri electronice.

Ideea de baza este ca vehiculul se va transforma intr-o platforma in care pasagerul va consuma produse si servicii. Cei de la Gett, o companie de ridesharing din New York City, sunt de parere ca serviciile livrate in masinile autonome vor ajunge sa reprezinte jumatate din veniturile companiilor care activeaza in zona de mobile.