Certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare se restituie proprietarului de către Poliţia Rutieră, la încetarea suspendării înmatriculării vehiculului.

"Începând cu data de 20 mai se introduce noţiunea de suspendare a înmatriculării autovehiculului, operaţiune care constă în interzicerea temporară a folosirii acestuia pe drumul public. Modificările legislative vin pe fondul transpunerii unui pachet legislativ european, dar şi pe fondul solicitării foarte multor cetăţeni cu privire la finalitatea procesului de transcriere a autovehiculului în Registrul Naţional de Evidenţă", anunţa, miercuri, şeful Direcţiei Regim Permise, Florin Cătană, potrivit Agerpres.

El a menţionat, însă, că acest lucru nu echivalează cu o radiere. Înmatricularea rămâne valabilă, numai că autovehiculul nu mai poate fi utilizat până nu se remediază motivul pentru care a fost dispusă măsura suspendării.

"Această măsură operează în două situaţii la acest moment, respectiv lipsa Inspecţiei Tehnice Periodice sau anularea acesteia de către autoritatea abilitată, precum şi netranscrierea înmatriculării vehiculului pe numele noului proprietar într-un termen de 90 de zile, spre deosebire de vechea legislaţie care prevedea un 30 de zile pentru această operaţiune", a explicat Cătană.

Şeful DRPCIV a arătat că, în ambele situaţii, suspendarea înmatriculării încetează automat în momentul în care se remediază motivul pentru care a fost dispusă.