Potrivit sursei citate, începând cu această vară, compania a aplicat un model tarifar, conform căruia şoferii îşi pot încărca vehiculele electrice începând cu 1,29 lei/ unitate de reîncărcare (o unitate de încărcare = 1 kWh).

"Majoritatea primelor serii de puncte de încărcare sunt unităţi de 2x22 kW, denumite JuicePole, care permit reîncărcarea a două vehicule electrice simultan şi încărcarea a până la 40% din nivelul bateriei în 30 de minute, în funcţie de modelul maşinii şi specificaţii. Soluţiile de încărcare Enel X includ şi JuicePump care, cu o putere de 50 kW DC sau de 22 sau 43 kW AC, permite reîncărcarea a două vehicule electrice în acelaşi timp", precizează sursa citată.

Utilizatorii îşi vor putea reîncărca vehiculele la punctele de încărcare Enel X folosind aplicaţia mobilă JuicePass - interfaţa unică pentru clienţii Enel X prin care pot accesa o reţea de peste 50.000 de puncte publice de încărcare din 18 ţări europene, folosind parteneriatul de interoperabilitate cu operatorii reţelelor de încărcare Ionity şi Smatrics.

Aplicaţia poate fi descărcată de pe Google Play sau App Store, iar ghidul de instalare poate fi accesat pe site-ul enelx.ro.

Conform datelor companiei, şoferii pot verifica locaţia şi starea punctelor de încărcare Enel X pe o hartă interactivă fie în aplicaţia JuicePass, fie pe site-ul propriu.

Enel X România are cel mai mare plan public de infrastructură de mobilitate electrică din ţară, care include instalarea a circa 2.500 de puncte de încărcare în toate regiunile ţării până în anul 2023, ce implică o investiţie totală de aproximativ 15 până la 20 de milioane de euro.

Instalarea punctelor de încărcare Enel X va continua cu alte unităţi în Bucureşti, Timişoara, Sibiu şi Constanţa. Planul acoperă toate regiunile României şi urmăreşte evoluţia utilizării vehiculelor electrice în ţară, la nivel rezidenţial şi instituţional, precum şi în rândul companiilor, prin cererea venită din partea proprietarilor de flote auto.

Enel X România instalează infrastructura de încărcare în incinta spaţiilor "Partenerilor de Reîncărcare" - centre comerciale, supermarketuri, restaurante şi hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de maşini electrice. Instalarea şi întreţinerea infrastructurii de încărcare nu presupun niciun cost din partea Partenerilor de Reîncărcare ai companiei, în schimbul disponibilităţii spaţiilor de parcare.

De asemenea, compania oferă un serviciu similar municipalităţilor interesate de îmbunătăţirea calităţii aerului prin încurajarea mobilităţii electrice. Enel X România ajută autorităţile locale să identifice cele mai potrivite soluţii şi asigură instalarea şi întreţinerea fără costuri a infrastructurii de încărcare pe locurile de parcare publice.

Enel este o companie energetică multinaţională, unul dintre liderii integraţi pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile. Grupul activează în peste 30 de ţări şi gestionează peste 86 GW capacitate de producţie de energie. E

Enel X este divizia globală de afaceri a Enel dedicată dezvoltării de produse inovatoare şi soluţii digitale în sectoarele în care energia prezintă cel mai mare potenţial de transformare: oraşe, case, industrii şi mobilitate electrică. În sectorul mobilităţii electrice, divizia deţine în jur de 130.000 de puncte publice şi private de încărcare a vehiculelor electrice pe tot globul.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piaţa din România din 2005. Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea.