Oficial, avem la vanzare doua modele electrice, unul de la Mitsubishi, celalalt de la Citroen. Pana acum s-a vandut insa o singura masina iar oficialitatile au inaugurat cu fast in urma cu doua zile prima si singura statie publica de incarcare. Desi lucrurile se misca incet la noi, este clar ca viitorul se bazeaza pe Litiu-Ion in loc de benzina si motorina.

Asta o stiu si producatorii de automobile, care au inceput sa aduca si in Romania prototipuri pentru teste. Dupa Renault, cu Fluence ZE, astazi le-a venit randul celor de la Mercedes cu Smart Electric drive si BMW cu Mini E.

"Masinile vor fi scoase la vanzare din 2013. Pana atunci le testam. Vor costa 20 si ceva de mii de euro"
, a spus Alexandru Seremet, reprezentantul BMW prezent la eveniment.

In aglomeratia orasului nicio masina electrica nu rezista mai mult de 150 km cu un plin de curent. Iar daca masina sta necondusa bateria se descarca in 3 luni.

Ce spune un alt reprezentant al unei companii auto despre incarcarea automobilului si prizele la care pot face acest lucru consumatorii? "Intr-adevar, pentru cei care stau la casa, in cartiere rezidentiale, va fi mai usor. In ca nu stim ce vor face cei care stau la bloc", sustine Valeriu Zaharia.

Este insa greu de crezut ca ne vom intinde cu totii prelungitoarele pe la geam. Insa chiar daca vom construi statii de incarcare in parcarile blocurilor si acestea vor rezista furturilor, e greu de crezut ca reteaua actuala va face fata. Fiecare masina consuma cel putin 2 KW ora.

Este ca si cum am tine in priza odata un fier de calcat, un aparat de aer conditionat si o masina de spalat. Daca inmultim consumul cu 1.000 sau 10.000 de masini, cablurile se vor topi. Acum pana si o zi de vara cu frigiderele si televizoarele pornite forteaza instalatiile.