"Suntem in miscare. Putem fi un partener activ oriunde in lume. Vorbim cu toata lumea", a afirmat Marchionne, prezent la un eveniment la Bruxelles. 

Marchionne a aratat ca in Europa nu sunt prea multi posibili parteneri, iar intrebat in privinta unei posibile aliante cu Suzuki sau Mazda a spus ca exista multe oportunitati, inclusiv asocierea cu cele doua companii japoneze. 

Seful Fiat a facut aceste declaratii in urma informatiei ca General Motors se afla in negocieri avansate pentru preluarea unei participatii la producatorul auto francez Peugeot Citroen. 

"Este esential ca situatia din Europa sa fie rezolvata. Daca alianta dintre Peugeot si GM va deveni realitate, sper sincer sa fie rezolvata problema supracapacitatii", a spus Marchionne, care este si presedinte al Asociatiei Producatorulor Europeni de Automobile. 

Excesul de productie din Europa este estimat la circa 20%, a precizat acesta. 

Seful Fiat anticipeaza ca 2012 va fi un an relativ dificil pentru Europa, unde este probabil un declin al volumului productiei. 

In 2011, productia de automobile din Uniunea Europeana a crescut cu 2,7%, informeaza Mediafax.

Marchionne a aratat ca potrivit celor mai optimiste estimari, vanzarile de vehicule noi din Europa vor stagna pana in 2014. 

Supracapacitatea si stagnarea pietelor nu sunt singurele probleme din regiune, la acestea adaugandu-se lipsa de flexibilitate a fortei de munca, care este mai grava decat costul acesteia. 

Situatia contrasteaza cu cea din Statele Unite, unde in 2008 si 2009 a fost eliminata supraproductia, iar forta de munca a devenit foarte flexibila.