Ford a precizat că uzina sa de la Saarlouis va fi închisă, începând de luni, 18 ianuarie, şi până la data de 19 februarie, din cauza lipsei de cipuri şi a cererii slabe. La această uzină este produs modelul Focus, cel mai popular autoturism Ford din Europa, şi lucrează aproximativ 5.000 de angajaţi.

"Urmărim îndeaproape situaţia şi ajustăm orarul de producţie pentru a reduce efectul asupra angajaţilor, furnizorilor, clienţilor şi dealerilor din Europa", a declarat un purtător de cuvânt de la Ford. "La acest moment, nu preconizăm acţiuni similare la celelalte facilităţi de producţie europene", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Săptămâna trecută, Ford a fost nevoit să închidă o uzină din Louisville, statul Kentucky, tot din cauza lipsei de semiconductori, însă decizia de închidere a uzinei din Germania sugerează că problema care îi afectează pe toţi constructorii auto ar putea să se agraveze.

Cei mai mari producători mondiali de semiconductori au decis anul trecut să îşi redirecţioneze capacităţile dinspre producţia de cipuri destinate producătorilor auto, ale căror vânzări au scăzut din cauza pandemiei, spre cipuri pentru companiile care produc smartphone-uri, sisteme de jocuri video şi alte dispozitive tech pentru care cererea a rămas la un nivel ridicat.

În aceste condiţii, Volkswagen, Fiat Chrysler, Toyota, Nissan şi Honda sunt doar câţiva dintre producătorii auto care suferă de pe urma lipsei de cipuri, care sunt utilizate de pe o gamă largă de aplicaţii precum sisteme de asistenţă şi controlul navigaţiei. În medie, un autoturism utilizează între 50 şi 150 de cipuri.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o linie completă de autoturisme, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate marca Ford şi vehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi urmăreşte să ocupe poziţii de top în domeniul electrificării, vehiculelor autonome şi soluţiilor de mobilitate. Ford are aproximativ 190.000 de angajaţi în întreaga lume.

Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România.