La Bursa de la Frankfurt, singurele actiuni care inregistrau pierderi era cele ale VW. Initial, titlurile au scazut cu 1,2% apoi declinul s-a atenuat, titlurile inregistrand un recul de 0,48%, la 114,30 euro. Indicele principal DAX a urcat cu 0,8%, la 9.935 puncte.

Agentia germana de presa DPA a prezentat declaratia unui membru al Consiliului de Supraveghere al Volkswagen care sustine ca "nu exista indicatii ca s-ar plati anul acesta macar un singur cent dividende". Stirea a provocat iritarea investitorilor, dupa ce titlurile VW au scazut semnificativ la bursa dupa declansarea scandalului emisiilor, in octombrie 2015. Pana acum, Volkswagen nu a anuntat oficial daca va acorda dividende anul acesta.

Oficialul VW care a facut declaratii pentru DPA a explicat ca nivelul costurilor legale, inca necuantificate, si amenzile pe care ar urma sa le primeasca compania germana, pentru ca a echipat 11 milioane de vehicule vandute la nivel mondial cu un soft care falsifica rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, ar putea determina VW sa nu plateasca dividende actionarilor in 2016.

Cei mai mari actionari ai Volkswagen sunt compania holding Porsche SE, landul german Saxonia Inferioara (unde se afla si sediul central al companiei auto) si un fond de investitii din Qatar. Reprezentantii landului Saxonia Inferioara au declarat ca neplata dividendelor nu va afecta proiectele publice in derulare.

Volkswagen face obiectul unor investigatii in mai multe tari, dupa ce a recunoscut ca, in perioada 2005 - 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vandute la nivel mondial cu un soft care falsifica rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 marci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi si Bugatti, dar si camioanele MAN si Scania.