Guvernul japonez şi producătorii de vehicule ar fi în discuţii cu privire la acest proiect care ar urma să fie aplicat la mijlocul anilor 2030 şi ale cărui detalii ar putea fi anunţate încă de săptămâna viitoare, susţine cotidianul Mainichi.

La rândul său, postul public de televiziune NHK a informat că Ministerul japonez al Industriei analizează introducerea obligativităţii ca toate noile vehicule să fie vehicule electrice, adăugând că Ministerul va finaliza o ţintă oficială după discuţiile cu un panel de experţi în perioada următoare, scrie Agepres.

Premierul nipon Yoshihide Suga s-a angajat în luna octombrie că Japonia îşi va reduce la zero emisiile de carbon până în 2050, astfel încât marii constructori auto niponi trebuie să îşi pregătească strategii vizând limitarea emisiilor de CO2.

Exceptând Marea Britanie, unele părţi din SUA şi Canada, Norvegia şi Germania, nu există planuri vizând introducerea de restricţii pentru automobilele care utilizează combustibili fosili. Uniunea Europeană ar urma să decidă în cursul acestei luni cu privire la noi restricţii.