Printre automobilele vandute cel mai scump, la Licitatia de masini de Colectie, Sport Memorabilia, Sampanii si Vinuri de Colectie organizata duminica de casa Artmark, s-au mai numarat Mercedes 300 Cabrio, "Adenauer", 1953 - 140.000 de euro - si Ferrari 599 GTB Fiorano, Edizione Speciale Carbon Kit, 2009 - 131.000 de euro, ambele avand pretul de pornire de 90.000 de euro.

Fosta masina oficiala a Regelui Mihai I de Romania, BMW 760Li, s-a vandut cu 20.000 euro, de la un pret de pornire de 12.000 de euro.

Alte vedete ale licitatiei au fost: Lincoln Continental, masina lui Don Vito Corleone din filmul "Nasul/ The Godfather", vandut cu 42.500 de euro, mignona Morgan Plus 4, 1960, masina lui Catherine Deneuve - 37.500 euro, Jeep Wyllis din serialul "M.A.S.H.", adjudecat pentru 16.100 de euro, si modelul de Ford Mustang condus de Jim Morrison in "HWY: An American Pastoral" - 18.000 de euro.

Preturi mai mari au obtinut insa automobilele Mercedes 190SL, 1959 si Mercedes 250SE, 1966 - 70.000 de euro fiecare, AC Cobra Shelby, remake 2010 - 65.000 euro, Austin Healey 3000 MK2, 1963 - 50.000 de euro, Mercedes 280SL, "Pagoda", 1970 - 43.000 euro.

In continuare, in topul preturilor de vanzare se regasesc Buick "Super 8" Coupe, 1941 - 37.500 de euro, Cadillac De Ville Convertible, "El Dorado", 1964 - 27.500 euro si Cadillac Sedan De Ville, 1962 - 25.000 de euro.