"În ultimele două luni de zile am rescris o aplicaţie, aplicaţia de metrou M6 (magistrala 6 spre Otopeni - n.r.). Suntem în măsură să anunţăm astăzi că pe data de 27 vom depune această aplicaţie în valoare de 1,327 miliarde de euro fără TVA şi că avem tot aranjamentul financiar pentru magistrala M6", a precizat Felix Stroe, citat de Agerpres.

Întrebat de premier când se va putea finaliza magistrala M6, ministrul Transporturilor a răspuns: "Această magistrală cu siguranţă va fi gata până-n anul 2020, adică la timp".

"Va fi gata la timp pentru angajamentul pe care-l are România cu activităţile din anul 2020", a spus Stroe, referindu-se la Campionatul European de Fotbal 2020.

Pe 6 decembrie, Metrorex a lansat în licitaţie contractul pentru consultanţă, asistenţă juridică şi reprezentare în faţa instanţelor judecătoreşti pentru efectuarea de exproprieri necesare realizării legăturii reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni (magistrala 6 - 1 Mai-Otopeni), în valoare de 2,079 milioane de lei, fără TVA.

Potrivit unui anunţ de participare, postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), tipul procedurii va fi licitaţie deschisă, iar criteriul de atribuire va fi cel mai bun raport calitate-preţ în ceea ce priveşte criteriile menţionate în anunţ.