Pentru acest an, PSA prognozeaza majorarea cu 22% a vanzarilor pe piata chineza, la 540.000 de vehicule, excluzand gama de lux DS, a declarat directorul diviziei asiatice a grupului, Gregoire Olivier.

Grupul va introduce in acest an in China modelul modernizat Citroen C-Elysee si sedanul Peugeot 301 si pregateste un centru de vanzare pentru gama DS in Shanghai.

"Anticipam un nou an bun. Aplicam un plan activ de dezvoltare si inregistram o crestere rapida", a spus Olivier.

Cresterea vanzarilor in China va ajuta PSA sa reduca dependenta de Europa, unde piata va scadea potrivit estimarilor pentru al saselea an consecutiv.

In prezent, trei din cinci vanzari de vehicule realizate de PSA au loc in Europa.

In China, PSA va trebui sa atraga clienti de la General Motors si Volkswagen, care sunt lideri in randul producatorilor auto straini prezenti pe aceasta piata.

Directorul general al grupului, Philippe Varin, a declarat in aceasta luna ca PSA va imbunatati modelele Peugeot pentru a le diferentia mai mult de modelele Citroen, obiectivul fiind cresterea numarului de vehicule premium.

PSA a inregistrat anul trecut pierderi de 5,01 miliarde de euro si un declin al vanzarilor de 13%. Vanzarile totale de automobile in Europa au scazut anul trecut cu 8%, la 12,5 milioane de unitati.