Ca sa intelegeti mai bine, sa luam exemplul unui sofer din Ploiesti. In mai 2007, omului i s-a ridicat permisul pentru neacordare de prioritate, dupa ce a fost implicat intr-un accident. A facut contestatie, a carei sentinta definitiva si irevocabila s-a pronuntat abia doi ani mai tarziu, in aprilie 2009.

Dupa alte 11 luni, cand a primit prin posta copia legalizata a deciziei Tribunalului, barbatul a predat permisul politistilor rutieri. Asta inseamna aproape trei ani in care omul a condus fara nicio problema.

Iar ca el sunt cateva mii, multi si autori de accidente mortale. Tocmai din acest motiv politistii rutieri cer infiintarea instantelor specializate, dar si modificarea legislatiei.

Pe listele afisate in instante sunt zeci de mii de oameni care contesta anual orice sanctiune primita de la politistii rutieri. Pentru ca sunt teancuri de dosare, termenele sunt foarte lungi.

Singura solutie ar fi, cred politistii, ca in fiecare judecatorie sa existe un complet care sa se ocupe numai de aceste dosare.

Politistii ar fi dispusi sa accepte macar o modificare a legii care sa ii oblige pe contravenienti mai intai sa achite amenda, apoi sa conteste sanctiunea. Asta ar duce la prevenirea accidentelor si la intarirea autoritatii, cred agentii.

Pentru ca legea le permite, in acest moment procente importante din numarul soferilor sanctionati contesta amenzile. Si pana cand au o hotarare definitiva, conduc fara probleme.

La fel a facut, de exemplu, si fiul fostului premier Adrian Nastase, Andrei. Si-a pierdut permisul anul trecut in august, cand a fost prins cu 141 de kilometri la ora in Capitala. A depus contestatie, iar sentinta s-a pronuntat abia acum, dupa un an de zile.