Controalele sunt desfasurate de Serviciul de Investigare a Fraudelor din Politia Capitalei, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Bucuresti, a declarat purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Diana Sarca.

Anchetatorii urmaresc identificarea si confiscarea pieselor contrafacute, dupa ce multi oameni au depus plangere, in ultima perioada, referitoare la faptul ca si-au dus masinile la reparat, insa mecanicii le-au montat piese contrafacute, potrivit Mediafax.

Soferii spun ca service-urile auto le pun pe masini piese la mana a doua VIDEO

In situatia in care se va dovedi ca service-urile controlate scot la vanzare piese contrafacute, politistii vor intocmi dosare penale pentru vanzare de marfuri falsificate.

Controalele au inceput la ora 9.00 si sunt in derulare.

10% din piesele de pe piata sunt contrafacute

Piata auto romaneasca este plina de piese contrafacute. In total, mai bine de 10 la suta ar proveni in prezent de pe piata neagra si sunt foarte periculoase. Alarma o dau chiar constructorii de masini, care spun ca acestea sunt atat de bine fabricate, incat doar specialistii reusesc sa le deosebeasca.

Un client neavizat nu va reusi sa deosebeasca, de pilda, o placuta de frana originala de una contrafacuta. Potrivit producatorilor auto, ca sa ne ferim de falsuri ar trebui sa fim atenti in primul rand la pret. De obicei, costa de doua ori mai putin. Ne pun, insa in pericol viata, ne avertizeaza specialistii.
 
Daca nu suntem siguri, cel mai bine este sa intrebam intr-un service autorizat. Piesele contrafacute sunt aduse in special din China, unde se fabrica pana si oglinzi retrovizoare.