Liberty, un hibrid între mașină și elicopter, are două locuri, iar pentru conducerea ei este nevoie de permis de pilot, pe lângă cel de conducere pe șosele.

Deși este încă în faza de teste, producătorii susțin că au deja comenzi pentru noul model, care va costa în jur de jumatate de milion de euro.

După prezentarea de la Salonul Auto de la Geneva, PAL-V începe producția modelului, care va putea fi achiziționat în 2019.

Potrivit producătorilor, Liberty a fost proiectată în concordanță atât cu regulule de circulație pe șosele, cât și cu regulamentele pentru traficul aerian.

Liberty este un giroplan care, asemenea unui elicopter, este dotat cu o elice, diferența fiind că aceasta se mișcă cu ajutorul energiei eoliene.

Vehiculul este pus în mișcare cu ajutorul unui propulsor amplasat în spate, care este echipat cu două motoare, plus unul de rezervă.

În aer, Liberty poate zbura cu 177 km/oră, în timp ce pe șosea autovehiculul va atinge până la 170 km/oră.

Trecerea de la modul terestru la cel aerian se face în 10 minute, mașina având o autonomie de până la 500 km.

Prototipul testat în prezent permite doar două persoane în cabina, însă producătorii se gândesc să fabrice și un vehicul zburător pentru familie.