In 2015, profitul operational a urcat la 3,4 miliarde de euro (3,78 miliarde de dolari), in timp ce veniturile au crescut cu 25%, la 21,5 miliarde de euro.

Dupa Audi, Porsche este al doilea mare contributor la profitul grupului Volkswagen (VW), iar anul trecut vanzarile au depasit pentru prima data 200.000 de unitati, pe fondul succesului inregistrat de noul SUV compact Macan.

Restilizarea gamei de masini sport 911, pe care nemtii vor s-o redeseneze si s-o readuca in prim plan, si cererea solida pentru SUV-uri vor ajuta Porsche sa-si indeplineasca, in acest an, obiectivul de a inregistra o marja operationala de 15%, fata de 16% in 2015, a estimat grupul german.

Expunerea Porsche la scandalul emisiilor este relativ redusa. In SUA, compania va rechema la service aproximativ 13.000 de SUV-uri Cayenne, echipat cu un soft care falsifica rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Motorul este dezvoltat de Audi.

Oliver Blume anunta luna trecuta ca Porsche va investi aproximativ un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) si va crea peste 1.000 de noi locuri de munca la cea mai mare fabrica a companiei, din Zuffenhausen, pentru producerea modelului "Mission E", unul dintre cele mai performante vehicule electrice pe plan global.

Volkswagen face obiectul unor investigatii in mai multe tari, dupa ce a recunoscut ca, in perioada 2005 - 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vandute la nivel mondial (dintre care 500.000 in SUA) cu un soft care falsifica rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 marci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi si Bugatti, dar si camioanele MAN si Scania.