"Datorita unui protocol de schimb de date informatizat intre reparatorii autorizaţi ai celor trei marci si asigurator, acest parteneriat va permite eliberarea acceptelor de plata in maxim 48 de ore de la depunerea dosarului de daune. Beneficiile (...) sunt reducerea timpului de asteptare pentru tratarea dosarului de daune si scurtarea perioadei de imobilizare a vehiculului pe durata reparatiei", se arata intr-un comunicat al Automobile Dacia.

Parteneriatul este in vigoare din luna martie, fiind valabil atat pentru asigurarile de raspundere civila auto obligatorii( RCA), cat si pentru asigurarile facultative pentru avarii de tip CASCO.

"Colaborarea instituita cu Groupama Asigurari se poate extinde la nivelul fiecarui reparator din reteaua agreata Dacia-Renault-Nissan care doreste incheierea unui acord in acest sens. Grupul Renault in Romania detine in prezent cea mai dezvoltata retea de service-uri la nivel naţional - 89 de unitati Dacia, 49 de unitati Renault si 24 de unitati Nissan, iar parteneriate similare au fost incheiate si cu alte companii de asigurari din Romania", se mai arata in comunicat.

Creata din fuziunea Asiban si BT Asigurari Transilvania si a integrarii structurii de vanzari a OTP Garancia, Groupama Asigurari are o retea de peste 300 de agentii si puncte de lucru. Groupama Asigurari are produse de asigurari de viata, bunuri, raspundere civila, auto si agricole, pentru persoane fizice si firme.