"Suntem in negocieri cu ZIL, dar este doar unul dintre numerosii nostri interlocutori, in Rusia si in alte parti", a declarat Jean-Baptiste Thomas, purtator de cuvant al Peugeot.

Publicatia rusa Vedomosti a relatat vineri, citand o sursa apropiata situatiei, ca discutiile se refera la posibilitatea ca ZIL sa asambleze vehicule comerciale usoare Peugeot si Citroen.

Peugeot are probleme de supracapacitate si scadere a veniturilor in Europa si vrea sa majoreze vanzarile pe piete emergente precum Rusia. Grupul francez intentioneaza ca pana in 2015 peste 50% din vanzarile sale de vehicule sa aiba loc in afara Europei.

Compania de cercetare a pietei IHS Automotive anticipeza ca piata auto din Rusia va depasi, in volum, piata din Germania, pana in 2017.

Renault, Volkswagen, Ford Motor si alti producatori auto isi extind capacitatea de productie in Rusia. Luna trecuta, General Motors si partenerul rus GAZ Group au lansat productia a 30.000 de masini Chevrolet Aveos pe an.