Voucherele sunt tichete valorice, tiparite la imprimeria nationala, pe care proprietarul unei masini vechi il primeste de la Remat, daca vine sa-si caseze rabla. Valoarea voucherului este de 3.800 de lei, bani care se scad ulterior din pretul masinii noi. Multi romani intentioneaza sa isi predea vechitura, vor obtine tichetul, dar nu au bani pentru un automobil nou si se gandesc sa vanda tichetul, mai ales ca acest lucru este legal.

Pentru un voucher de 3.800 lei,se poate obtine in piata 1.800- 1.900 de lei, suma mai mare decat cea obtinuta daca ai da vechitura la fier vechi.

De altfel, programul Rabla prevede ca in acest an, pot fi casate trei masini vechi. Cei care obtin trei vouchere, au o reducere de aproape 2.700 de euro pentru un automobil nou. Nu este de mirare, ca romanii au inceput sa vaneze voucherele.

"Sunt proprietarul acestei masini de 10 ani. Intentionez sa o dau la programul Rabla si intentionez sa cumpar, daca pot cumpara, cele doua vouchere, adica sa am trei pentru ca ma avantajeaza la pret", spune Adrian Dobre, proprietar de rabla.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, confirma legalitatea situatie create. "Nu exista nicio limitare, nicio interdictie. Fiecare vrea sa vina, poate sa vina cu cate masini poate, primeste cate un tichet valoric de 3800 de lei si, maxim, pentru o masina noua pot fi folosite trei tichete".

Eliberarea voucherelor incepe din luna februarie. In acest an, Ministerul Mediului intentioneaza sa vanda 60.000 de masini. 20.000 pot fi cumparate de persoanele juridice. Selectia producatorilor auto care vor participa la Rabla are termen limita 28 ianuarie, astazi fiind prima zi de depunerea  intentiilor.  

[email protected]