"Marca românească şi-a dublat practic vânzările în decurs de numai şapte ani. Astfel, pragul de 350.000 de unităţi a fost depăşit în anul 2012, cel de 400.000 - în 2013, cel de 500.000 - în 2014, iar cel de 600.000 - în 2017", precizează reprezentanţii producătorului auto.

Vânzările Dacia pe pieţele externe au crescut cu 5,5%, ajungând la peste 646.000 unităţi.

Una din cele mai importante performanţe a fost înregistrată în Europa, regiune unde Dacia a comercializat în 2018 peste 511.000 de vehicule astfel încât constructorul român a urcat pe poziţia a 14-a în clasamentul celor mai vândute mărci de pe continent, cu o cotă de piaţă de 2,9%, în creştere cu 0,27 puncte procentuale faţă de anul precedent.

Recorduri istorice în Franţa, Italia, Spania, Polonia şi Belgia

Recorduri istorice de vânzări au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania, Polonia şi Belgia, în timp ce în Germania, Dacia a ajuns la un nivel apropiat de recordul din 2009. În Maroc au fost vândute aproape 50.000 de vehicule.

Pe piaţa internă, 54.593 de clienţi români au optat pentru un vehicul din gama constructorului de la Mioveni (cu 26,2% mai mulţi faţă de anul precedent). Potrivit estimărilor, Dacia şi-a majorat cota de piaţă la peste 30% din vânzările de vehicule noi din România.

În 2018, Dacia a realizat cea mai bună performanţă comercială în România din ultimii zece ani.

"Toate modelele gamei au înregistrat vânzări în creştere. În plus, fiecare model Dacia s-a situat, şi în 2018, în postura de lider în segmentul său de piaţă respectiv. Noul Duster s-a impus ca un adevărat motor de creştere al mărcii încă din primul an complet de comercializare, depăşind, cu 13.179 de unităţi vândute, cea mai bună performanţă atinsă vreodată în România de predecesorul său. Majoritatea clienţilor au optat pentru versiunile cele mai accesorizate, varianta 4x4 reprezentând 77% din totalul vânzărilor", se precizează în comunicatul citat.

La rândul său, Logan berlină a încheiat anul 2018 cu 21.176 de unităţi vândute în România, ceea ce echivalează cu aproape 39% din totalul vehiculelor Dacia livrate pe piaţa internă. Sandero a rămas şi în 2018 liderul segmentului B-Hatch din România, cu vânzări cifrate la 10.218 unităţi. Rezultate bune au fost înregistrate şi de modelele Logan MCV (3.779 unităţi), Dokker (2.227 unităţi) şi Lodgy (1.061 unităţi), care rămân lidere de piaţă în segmentele respective, se mai arată în comunicatul Dacia.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Brandul Dacia a ridicat și vânzările Renault

Producătorul auto francez Renault a raportat o creştere de 3,2% a vânzărilor în 2018, datorită noii societăţi mixte din China, şi se aşteaptă în acest an la "un uşor avans" al livrărilor, pe fondul redresării cererii în Rusia şi America Latină, potrivit Agerpres.

Anul trecut, vânzările grupului Renault au ajuns la nivelul record de 3,88 milioane de vehicule, inclusiv 166.000 vândute prin noua societate mixtă din China formată cu firma Brilliance. Totuşi, excluzând această societate mixtă, livrările globale au scăzut cu 1,2% în 2018.

Din cele 3,88 milioane de vehicule vândute anul trecut, 700.798 unităţi au aparţinut brandului Dacia (un avans de 7% faţă de 2017). Livrările brandului rus Lada au urcat cu 18,7% anul trecut, la 398.282 vehicule.

În timp ce scăderea organică a vânzărilor reflectă problemele de pe pieţele din Turcia, Iran, China şi India, Renault a avut o evoluţie bună în Europa, cu un avans de 0,5%. În acest an, Renault se aşteaptă la stabilitate pe pieţele auto din Europa şi de pe plan global, la un avans de 3% în Rusia şi de 10% în Brazilia.

Pe segmentul vehiculelor electrice, vânzările Renault au crescut cu 37% anul trecut, cu o accelerare în semestrul doi al anului, de 62%. Renault este lider în Europa pe aceste segment, cu o cotă de piaţă de 22%.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.