Renault a inregistrat in primul semestru provizioane, costuri speciale pentru deprecierea activelor si cheltuieli de restructurare in valoare totala de 832 milioane euro, se arata in raportul financiar prezentat vineri de grupul francez, proprietarul Dacia, si citat de Mediafax.

Totodata, grupul a avut costuri speciale de 227 milioane euro cu deprecierea activelor legate de anumite programe in domeniul auto si cheltuieli de restructurare de 173 milioane euro in Franta.

Renault a incheiat in martie un acord cu sindicatele din Franta privind reducerea cu 17% a numarului angajatilor din tara si inghetarea salariilor, angajandu-se in schimb sa nu inchida in urmatorii trei ani nicio fabrica franceza. 

Veniturile Renault au variat nesemnificativ in prima jumatate a anului, la 20,4 miliarde euro, de la 20,6 miliarde euro in perioada corespunzatoare a anului trecut. 

Iran este cea de-a 13-a piata din portofoliul Renault dupa vanzari, cu aproape 29.000 de autovehicule comercializate in republica islamica in prima jumatate a anului, in scadere cu 1,1%, cifra care confera grupului francez o cota de piata de 7,2%.  Renault colaboreaza cu doi parteneri locali in Iran, care produc modelele Logan si Megane utilizand piese furnizate de grup.  Din cauza sanctiunilor economice impuse de SUA si aliatii sai asupra Iranului, reglarea creantelor comerciale si financiare in moneda straina s-a mentinut la un nivel foarte redus in prima jumatate a anului. Sanctiunile economice au fost prelungite in luna iunie a acestui si au fost modificate astfel incat se refera in mod direct si la sectorul auto, se arata in raportul Renault. 

Astfel, din cauza sanctiunilor economice, Renault nu a inregistrat in prima jumatate a acestui an, in Iran, profit operational sau flux de numerar liber, a desprins de grup principala subsidiara din statul islamic, a provizionat intreaga expunere neta pe Iran (toate activele, inclusiv valori mobiliare, credite si creante comerciale).

Dacia a facut progrese

Marca Dacia a inregistrat vanzari de 211.438 unitati, in urcare cu 16,5%, generand 16,2% din vanzarile grupului. Dacia a facut progrese in toate regiunile Renault si a inregistrat in Europa cea mai solida crestere in clasamentul marcilor, noteaza grupul francez.