Dupa trei ani de negocieri, directorul general al Renault, Carlos Ghosn, ar putea avea de castigat chiar mai mult din colaborarea cu AvtoVAZ, dat fiind faptul ca Rusia a introdus in acest an penalizari pentru producatorii auto care folosesc componente importate.

"Investitia parea riscanta in 2008 si chiar mai proasta in 2009, dar acum pare ca Rusia poate deveni o China a Renault", a afirmat Gaetan Toulemonde, analist la Deutsche Bank.

Ascensiunea Chinei, care a ajuns cea mai mare piata auto din lume, a facut ca Volkswagen (VW) sa devina cel mai important producator strain din aceasta tara.

Renault, care a platit in 2008 un miliard de dolari pentru o participatie de 25% la AvtoVAZ, cel mai mare producator de automobile din Rusia, vrea sa se foloseasca de brandul Lada pentru a reduce costurile, prin impartirea productiei si a furnizorilor cu AvtoVAZ.

Alianta Renault-Nissan se afla in proces de majorare a participatiei detinute la Avtovaz de la 25% la 51% plus o actiune, iar procesul ar trebui sa se incheie pana la sfarsitul anului.

Mai mult, AvtoVAZ urmeaza sa fabrice motoare si cutii de viteza pentru cele trei branduri in anul urmator, potrivit anuntului facut de oficialii Renault saptamana trecuta.

Renault produce patru modele la fabrica Avotframos din Moscova, majoritatea motoarelor fiind importate de la fabrica Dacia din Romania si din Spania.

Grupul francez intentioneaza sa produca doua modele la uzina Avtovaz din Toliatti, avand la baza autovhiculul low-cost Logan, pe o platforma comuna cu producatorul rus. Avtovaz va produce la Toliatti doua autovehicule sub marca Lada, iar Nissan unul.

Potrivit unor noi reglementari introduse in acest an, producatorii care asambleaza vehicule in Rusia trebuie sa fabrice local motoarele, cutiile de viteza si 70% dintre componente, pentru a evita taxe de import care pot ajunge pana la 30%.

Piata auto din Rusia ar putea creste cu 21%, la 2,3 milioane de vehicule in acest an, sustine Emmanuel Quidet, partener in Moscova al firmei de consultanta Ernst & Young (E&Y).

Rusia, cea mai mare piata auto din Europa in 2015

E&Y anticipeaza ca Rusia va devansa in 2015 Germania ca cea mai mare piata auto din Europa, cu livrari de 3,4 milioane de vehicule. In 2010, AvtoVAZ a fabricat 45% din productia totala din Rusia, de 1,21 milioane de vehicule, datorita cotei de 23,6% detinuta de Lada pe piata.

Renault, Nissan si AvtoVAZ tintesc sa ajunga in cinci ani la livrari cumulate de 1,6 milioane de vehicule pe an si o cota de piata de 40%.

Renault si Nissan au o cota combinata de piata de 11% in Rusia, fata de 7% in cazul brandurilor VW.

Volkswagen a convenit luna trecuta sa construiasca masini in colaborare cu compania rusa GAZ, pentru a ajunge la o productie comuna de 110.000 unitati, dupa extinderea unei unitati a VW de la sud de Moscova, unde urmeaza sa fie fabrica 150.000 de vehicule anual.

Si Ford fabrica in prezent mai multe modele in Rusia, intre care si Focus si a incheiat in iunie un acord cu compania locala Sollers, urmand sa fie produse pana la 350.000 de vehicule pe an.

Citeste si:

Nissan construieste Loganuri

Ne place luxul. Vanzarile Porsche Romania au crescut cu 40%, la 3.500 de masini